Un bărbat s-a spânzurat la poarta Secției de Psihiatrie din Pitești.
Întâmplare șocanta în Pitești, după ce un bărbat în vârstă de 48 de ani a vrut să se sinucidă în poarta Secției de Psihiatrie din Pitești, informează curier.ro. Înainte de a-și pune planul în aplicare a sunat la 112 și a anunțat ce are de gând să facă. A fost salvat în ultima clipă. Dorința i-a fost împlinită și a fost internat, dar nu la Pitești ci la Spitalul „Sfânta Maria” Vedea.
Potrivit sursei citate, s-a întâmplat la sfârşitul anului, în noaptea de 28 spre 29 decembrie. Se spune că bărbatul, pacient la Secţiei de Psihiatrie Piteşti a fost externat ziua. Ulterior, bărbatul a susţinut că a fost externat împotriva voinţei lui şi a susţinut că nu se simţea bine şi dorea să rămână la spital încă o săptămână.
După câteva ore a sunat la 112 şi a cerut o ambulanţă ca să fie dus înapoi la spital. Medicul de gardă, văzând că în aceeaşi zi părăsise unitatea, i-a spus să meargă acasă şi să urmeze tratamentul prescris. A plecat supărat dar la poartă i-a venit o idee. A sunat din nou în dispecerat şi a anunţat că se va sinucide.
La faţa locului au fost trimis un echipaj SMURD, unul de poliţie şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Argeş. Din fericire pentru bărbat, primul echipaj a ajuns rapid. Individul a fost găsit spânzurat de o ţeavă, lângă ghereta portarului, pe partea dinspre stradă. Folosise un şnur cauciucat de la geaca pe care o purta. După ce şi-a pus ștreangul, din cauza greutății o clemă care susţinea ţeva a cedat şi bărbatul a căzut, fiind găsit în poziţia şezut.
Cadrele medicale au tăiat laţul şi bărbatul a fost salvat în ultima clipă. A fost dus în Secţia de Psihiatrie. Avea funcţii vitale, iar în urma manevrelor la care a fost supus, a început să respire normal. De acolo a fost transferat, în aceeași noapte, la Spitalul Sfânta Maria din vedea, unde a rămas internat.