Un bărbat era să își dea sufletul chiar în Casa Domnului.
Credincioșii aflați la slujbă în Catedrala Sf Gheorghe din centrul Piteștiului s-au speriat. Liniștitea in care se desfășura serviciul divin a fost tulburată de starea de rău pe care a acuzat-o un bătrân.
Oamenii s-au panicat și au crezut că vor fi martorii sfârșitului semnului lor care nu mai avea aer și de-abia mai putea respira. A fost chemată ambulanța care a venit in câteva minute. Rugaciunile preoților și ale enoriașilor au fost ascultate și Dumnezeu a îngăduit ca bătrânul să fie salvat.
Cadrele medicale i-au acordat ajutorul necesar și tragedia a fost evitată. Se pare că omul care era să își dea sufletul chiar in Casa Domnului se învrednicește cu postul iar pe fondul slăbiciunii datorate vârstei și a miresmei de tămâie din sfântul locaș, nu a mai avut oxigen și a simțit că se prăbușește.
Pornind de la acest caz pe care vi-l relatăm, reamintim și îndemnul arhiepiscopului Calinic Argeșeanul care îi sfătuiește toți bătrânii, mai ales pe cei chinuiți de boli care au medicamente de luat, să nu exagereze cu postul, ei având dezlegare la alimente precum lactatele.