În noaptea de 09 spre 10 mai a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, din comuna Leordeni, ar fi fost înjunghiată, de către soțul său, în urma unei stări conflictuale.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Investigații Criminale, polițiști din cadrul Poliției Orașului Topoloveni și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru efectuarea cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau la adresa de domiciliu, între un bărbat de 43 de ani și soția sa, de 47 de ani, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia bărbatul a lovit-o pe femeie cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i multiple plăgi.
Ulterior, femeia a fost transportată la spital, în stare de conștiență, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În ziua de 10 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeș, în baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au continuat cercetările în cadrul dosarului întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor și, după administrarea probatoriului, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea bărbatului de 43 de ani, din Leordeni.
În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost prezentat, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.