Un bărbat din Argeș și-a amputat degetele. Povestea uluitoarea despre cum a fost salvat în ultima clipă.
În cursul acestei zile, polițiștii argeșeni au ajutat într-un caz medical. Astfel, în cursul după-amiezei, prin Dispeceratul Unic Apeluri de Urgență a fost primită o solicitare de a transporta de urgență, către spital, degetele amputate accidental de o persoană din Dărmănești.
Cazul medical a avut loc în jurul prânzului, când, pe raza comunei Dârmănești, un bărbat și-a amputat în mod accidental degete, acesta prezentându-se la o unitate medicală.
Ulterior, având în vedere necesitatea urgentă ca acestea să ajungă la unitatea medicală, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care acționa pe DN7, a primit, pe principiul celui mai apropiat echipaj, această misiune neobișnuită.
Astfel, o persoană din rândul aparținătorilor a fost ajutată să ajungă, în cel mai scurt timp, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, cu secțiunile amputate.
Această intervenție scoate în evidență importanța activității orientate spre ajutarea populației, ce este implicită și pentru polițiști, la fel ca pentru toate structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Contextul acestei misiuni neobișnuite a polițiștilor argeșeni arată importanța cunoștințelor medicale, dar și a noțiunilor de prim ajutor.
Polițiștii argeșeni parcurg pregătiri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, prin colaborarea cu pompierii S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, colaborare care a început din septembrie 2022.
În contextul mai multor intervenții ale polițiștilor argeșeni care au acordat primul ajutor, recomandăm tuturor persoanelor care doresc să acționeze pentru acordarea primului ajutor, să aibă întotdeauna în vedere câteva reguli esențiale:
- siguranța salvatorului : când observăm o persoană cu stare de rău sau căzută, la momentul în care intervenim, trebuie să observăm cu atenție împrejurimile, pentru a nu ne expune unei situații de pericol;
- evaluăm rapid leziunile vizibile și starea victimei : luând contact cu persoana care are nevoie de ajutor, trebuie să evaluăm rapid și cu calm starea acesteia, referitor la răni vizibile, care ar putea fi agravate în situația în care victima este mișcată, dacă victima respiră prin forțe proprii, dacă victima poate da relații referitor la ce s-a întâmplat;
- solicitarea ajutorului, strigând pentru a atrage alte persoane, respectiv sunând la 112, unde este necesară transmiterea unor detalii despre locul în care ne aflăm și starea victimei, alături de alte elemente utile pentru identificarea locației/clarificarea modului în care persoana poate fi ajutată, adaptându-ne în funcție de tipul de leziuni, de eventuale afecțiuni medicale, sau chiar modalitatea în care au survenit leziunile (spre exemplu, electrocutare acidentală/mușcare de câine fără stăpân, etc.).
- vom continua să asistăm persoana vătămată până la sosirea unei alte persoane ce are instruire pentru acordarea primului ajutor de bază, care să ne sprijine, sau a unui echipaj medical, ce va acorda primul ajutor medical calificat.
Situații deosebite, precum aceea a victimelor unui accident de circulație, sunt unele în care nu se recomandă mutarea sau manipularea victimei, iar cu privire la modul în care ar trebui să procedeze o persoană care dorește să ajute, acesta poate primi instrucțiuni de la operatorul 112 specializat ori poate sprijini persoane calificate în acordarea măsurilor de prim ajutor.
De asemenea, reamintim posesorilor de permis de conducere că repere privind măsurile de prim ajutor fac parte din aspectele de pregătire teoretică pentru dobândirea permisului de conducere.