Un bărbat din Argeș s-a jucat “de-a șoarecele și pisica” cu polițiștii.
În ziua de 4 iunie a.c., în jurul orei 22:00, un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș a observat în trafic, în zona Stației C.F. Pitești Sud, un autoturism care se deplasa cu viteză ridicată, trecând prin fața echipajului cu viteză ridicată și fără a se asigura.
Față de această situație, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, utilizând semnalele acustice și luminoase pentru oprirea autovehiculului. Astfel, autotuismul a fost oprit pe str. Frații Golești din municipiul Pitești.
La momentul opririi, persoana aflată la volan, identificată ca fiind un bărbat de 34 de ani, din Pitești, nu a fost cooperant. Polițiștii au solicitat bărbatului în cauză să se supună testării cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În continuare, bărbatul s-a opus indicațiilor polițiștilor și a devenit agresiv, fapt pentru care a fost imobilizat și condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că bărbatul în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere cu dreptul de a conduce suspendat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, conform art. 335 alin.2 și 337 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului, în noaptea de 4 spre 5 iulie a.c., bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În acest context, amintim prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora infracțiunea de ucidere din culpă, comisă de o persoană care conduce un autovehicul sub influența alcoolului (în limita ce atrage răspunderea penală – peste valoarea de 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau a substanțelor psihoactive (a căror prezență în organism crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza), ori fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice (fără a deține permis de conducere sau având dreptul de a conduce suspendat), va fi pedepsită cu închisoare cu executare, fără a mai exista posibilitatea ca instanța să poată dispune suspendarea executării pedepsei.
Totodată, amintim despre modificările aprobate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 84 din 28 iunie 2024, prin care sunt adoptate măsuri pentru creșterea siguranței rutiere, dar și facilitatea unora dintre interacțiunile dintre polițiști și participanții la trafic, în cadrul verificărilor legate de unele abateri. Astfel, se introduc clarificări privind modul de utilizare ale informațiilor oferite de sistemele de monitorizare a traficului, dar și noi reglementări ce se referă situațiile constatării unor abateri de natură contravențională, la procedura specifică situațiilor ce implică testarea cu aparatele din dotare și recoltarea probelor biologice, și aspecte privind aplicarea măsurilor complementare în situația unor abateri urmărite ca fapte de natură penală.
Siguranța rutieră reprezintă o responsabilitate comună, care necesită acțiuni concrete și coordonate, iar îmbunătățirea parametrilor specifici domeniului se poate obține doar cu implicarea fiecăruia, atât din postura de utilizator al drumului, cât și, mai ales, din cea de autoritate de reglementare și aplicare a legislației.
Foto: descriptiv