Advertisement
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, în urma postării pe o rețea de socializare a unei capturi video în care se observă un tânăr care sustrage bunuri dintr-un magazin.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 08 octombrie, un minor de 14 ani, din Pitești, ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200 de lei, din incinta unui magazin.
Prejudiciul a fost recuperat și restiuit reprezentantului persoanei vătămate. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Advertisement