Av. Iulia Podar propune o soluţie viabilă pentru criza din turism, un domeniu grav afectat de pandemia Covid-19. În această criză, atât clienţii cât şi furnizorii de servicii au de suferit. Iată ce spune doamna avocat.
Azi și probabil pentru o încă lungă perioadă de timp cu toții suntem și vom fi preocupați de viitorul nostru din toate punctele de vedere.
Am constat că o preocupare deosebită apare în legătură cu multiplele aspecte ale vieții economice și sociale: credite/rambursare/rate/amânare, locul de muncă/șomaj/șomaj tehnic, școala/evaluările naționale/bacalaureat, etc… .
Dar, un loc deosebit de importat în rândul preocupărilor noastre din aceste zile îl ocupă soarta concediilor noastre, a vacanțelor mult așteptate și cel mai probabil deja achitate.
Această preocupare apare în legătură cu două segmente:
- cel al turiștilor (călătorilor) cărora li s-au ”năruit” concediile
și
- cel al operatorilor din turism (agenții de turism organizatoare, agenții de turism intermediare, companii de transport aerian/terestru, companii hoteliere, furnizori) cărora activitatea le este paralizatătemporar, total sau parțial.
Întrebarea este: ce se întâmplă cu concediile / vacanțele turiștilor în condițiile în care executarea contractelor de călătorie nu mai este posibilă?
I. De ce nu mai este posibilă efectuarea concediilor/vacanțelor acum și în viitorul apropriat, mai exact de ce nu mai este posibilă executarea contractelor de călătorie?
Efectuarea vacanțelor/concediilor, sub orice formă ce implică deplasarea călătorilor (turiștilor),în țară sau în străinătate, mai exact executarea contractelor de călătorie, nu mai este posibilă în prezent datorită apariției ”circumstanțelor inevitabile și extraordinare”, definite de OG nr. 2/2018 ca fiind acelesituații care nu pot fi controlate de partea care le invocă și ale căror consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.
În prezent, aceste circumstanțe inevitabile și extraordinare au apărut și afectează pe toată lumea, și deci acestea pot fi invocate, atât de turiști (călători), cât și de operatorii din turism, deoarece pandemia a afectat ambele segmente, ambele părți contractante: beneficiarii – turiștii și prestatorii de servicii turistice – operatorii din turism.
Astfel, operatorii din turism din cauza închiderii frontierelor de stat ale țărilor care reprezintă destinațiile de călătorie (peste 100 de țări azi printre care Italia, Spania, Franța, Grecia, Malta, Cipru, Egipt, Tunisia, Turcia, SUA, etc…) , din cauza limitării drastice a libertății de circulație, din cauza măsurilor sanitare impuse de majoritatea statelor care reprezintă destinațiile de concediu/vacanțe, azi și în viitorul apropiat nu mai au / nu vor mai avea posibilitatea a presta / executa serviciile de călătorie.
Pe de o parte, această imposibilitate de executare a obligațiilor contractuale pornește de la prestatorii direcți de servicii turistice – companiile de zbor / companiile de transport rutier și companiile hoteliere, care nu vor putea executa obligațiile de transport, respectiv cazare și masă ale turiștilor, chiar dacă turiștii, prin ipoteză, ar putea efectua călătoria.
Drept urmare, nici agențiile de turism organizatoare și nici agențiile de turism intermediare, nu vor putea respecta obligațiile asumate contractual față de restul operatorilor de servicii turistice și față de turiști (călători):
- agențiile de turism organizatoare și agențiile intermediare nu vor mai putea achita diferențele de preț pentru serviciile de turism neachitate integral, în favoarea companiilor de transport și în favoarea companiilor hoteliere
- agențiile de turism organizatoare și agențiile intermediare nu vor mai putea presta în favoarea turiștilor – prin intermediul prestatorilor cu care au perfectate contracte – nici serviciile de transport aerian, nici serviciile de cazare și masă la locul de destinație a călătoriei
Pe de altă parte, agențiile de turism organizatoare, în circumstanțele inevitabile și extraordinare existente, chiar dacă ar pretinde de la turiștii/ călătorii cu care au perfectate contracte de călătorie plata diferențelor de preț, aceștia (turiștii) ar putea invoca excepția de neexecutare a contractului (adică dacă o parte contractuală nu-și poate executa obligațiile contractuale, nici cealaltă parte nu poate fi obligată să-și execute propriile obligații).
Totodată, turiștii (călătorii) din aceleași cauze – închiderea frontierelor de stat ale țării care reprezintă destinația de plecare sau destinația de călătorie, limitarea drastică a libertății de circulație, instituirea unor măsuri de către autorități – nu vor putea să-și respect propriile obligații contractuale:
- nu vor putea părăsi țara de plecare, nu vor putea intra în țara de destinație
- nu vor mai achita diferența de preț (pentru cazurile în care s-au achitat doar avansuri)
Astfel, aparent cu toții ne-am afla într-un cerc vicios din care nu putem să ieșim, însă trebuie să identificăm soluții viabile din punct de vedere economic și juridic, pentru a nu ajunge într-o situație de colaps în turism.
II. REMEDII JURIDICE
În concordanță cu actele normative UE și a celor naționale în materia turismului și în conformitate cu ultimele acte normative speciale pentru combaterea COVID-19 încercăm să conturăm posibile remedii juridice pentru a depăși impasul în care ne aflăm.
În această analiză trebuie să plecăm de la faptul că ambele părțile contractante – operatorii de turism și turiștii (călătorii) pot invoca circumstanțe inevitabile și extraordinare (forța majoră) sau turiștii (călătorii) mai pot invoca excepția de neexecutare a contractului pentru a nu realiza plata diferenței e preț, deci și remediul juridic trebuie să fie unul comun, unul care să limiteze pierderile financiare pentru ambele părți contractante.
Mai trebuie să pornim în această analiză și de la faptul că toate sumele încasate de la turiști (călători) de către agențiile de turism organizatoare au fost transferat operatorilor finalidin turism: companiilor de zbor / companiilor de transport terestru (pentru segmentul de transport), companiilor hoteliere (pentru cazare și serviciile de masă).
Majoritatea pachetelor de servicii turistice pentru perioada următoare au fost achitate în sistem EarlyBooking, turiștii beneficiind de prețuri promoționale.
Deci, azi sumele de bani se află într-un circuit relativ ireversibil, ceea ce ne conduce la o soluție de mijloc, o soluție de compromis, care să limiteze pierderile și să readucă o minimă stabilitate a domeniului turistic.
Soluția de restituire a sumelor de bani achitate de către turiști este una nefezabilă, aproape imposibil de realizat într-un orizont de timp rezonabil și fără litigii și costuri suplimentare, deoarece:
-sumele de bani achitate de turiști au intrat într-un circuit financiar complex fiind transferate, așa cum am arătat anterior, operatorilor de servicii turistice: companiilor de transport aerian/terestru, companiilor hotelier, companiilor de asigurări, etc..
-sumele de bani achitate acestor operatori de servicii turistice au fot investite în noi achiziții, dotări, renovări, personal suplimentar, etc…
-multe din aceste noi achiziții s-au realizat în sistem leasing ceea ce implică, din partea operatorilor finali din turism, respectarea unor condiții de finanțare
-niciun operator din turism, indiferent de palierul pe care se situează, nu dispune de lichidități (cashflow) acum la începutul sezonului estival, dimpotrivă acum era perioada de realizare a investițiilor
Astfel solicitările de restituire a sumelor de bani achitate de turiști pentru concediile din acest 2020 ar produce o reacție în lanț – turiști → agenții de turism intermediare → agenții de turism organizatoare → companii de transport aerian/terestru/ → companii hoteliere → societăți de asigurare → furnizori de servicii, echipamente și materiale pentru industria hotelieră – fapt ce ar conduce inevitabil la colapsarea turismului, printr-un lung șir de litigii și falimente ale operatorilor din turism.
Într-o asemenea variantă turiștii (călătorii) nu vor avea nicio prioritate în despăgubiri fiind prioritare alte categorii de persoane: salariații, băncile creditoare, companiile de leasing, etc…
Soluția de acceptarea de către turiști (călători) a unor servicii turistice alternative, pentru alte perioade de timp, când nu vor exista circumstanțe inevitabile și extraordinare, nici la locul de plecare și nici la locul de destinație.
Această soluție de compromis este singura rezonabilă și fezabilă pentru ambele părți contractante, aceasta trebuind să rezulte din renegocierea cu bună-credință a contractelor de comercializare a pachetelor de călătorie, având ca și efect benefic schimbarea datelor de călătorie, nicidecum anularea călătoriei și restituirea sumelor de bani achitate.
Această soluție este singura posibilă și viabilă din punct de vedere economic și chiar și juridic, în acest moment, astfel că se impune renegocierea contractului de servicii de călătorie cu bună credință și cu înțelepciune pentru schimbarea datelor de călătorie, în decursul următoarelor 12 luni calendaristice.
Astfel, turiștii vor avea asigurat concediul în viitor, iar operatorii din turism vor fi la adăpost de starea de insolvență.
Această soluție de compromis a fost adoptată și de cei mai mari touroperatori din lume, unul dintre aceștia fiind TUI, companie care a acordat turiștilor vouchere valorice pentru ca fiecare turist să poată efectua călătoria la o dată ulterioară, în următoarele 12 luni calendaristice.
La baza acestei soluții stau următoarele acte normative și recomandări:
- OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum si pentru modificarea unor acte normativ
- HG nr. 208/2019 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 244/2007 privind autoritățile competente responsabile cu aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor și cooperarea dintre autoritățile naționale în acest domeniu
- ORDINUL nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor plătite de calatori în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolventei agenției de turism organizatoare și procedurile de despăgubire a călătorilor
- ORDINUL nr. 1179/2018 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare si alimentație publica, a licențelor si brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/201
- ORDIN nr. 1.183/2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și gestionare a „Declarației privind activitatea desfășurată de către agențiile de turism organizatoare
- Directiva (UE) nr. 2.302/2015 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile decălătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 și a Directivei 2011/83/UE aleParlamentului European
- Comunicatul Comisiei Europene nr. 1830 din 18.3.2020 C(2020) Brussels
- Comunicatul de presă din data de 18.03.2020 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)
AV. PODAR IULIA, Cluj-Napoca
Un Comentariu
Anonim
Voi , de la ARGEŞUL, împreună cu această „Babă comunistă”…din poza (de pe timpurile cu… CoVid 19). vreți, cumva , să sugerați că mai sunt şi oameni normali la cap, azi, „De Paşte, în România”! ( ca pe vremea când era ONT-ul tânăr/viril ) …ca să (şi) fugă din calea Publicității/Reclamei/ mascate …cu ouă rosii, pască & cozonac, cu un pahar de vin învârtoşat lângă Drobul de Miel …@ prostiei gratuite & inutile . ro…ca o Vacanță la Spitalul destinat infectaților (testați pozitiv) cu euroCoVid 19 / 20 ?!