Premiera în alpinism semnifică efectuarea unui traseu într-un perete al muntelui sau a unui traseu care conduce spre un vârf pe care nu a mai ajuns nimeni înainte. Premiera este, de fapt, adevărata satisfacţie a celui care îşi dedică timpul sau chiar îşi pune existenţa în pericol pentru a vedea peisaje, locuri pe care nu le-a mai văzut nimeni şi pentru a trăi sentimentul unic de a descoperi ineditul. Astfel, în mod evident, premiera este mult mai valoroasă în alpinism decât repetarea. Despre o premieră putem discuta atunci când vine vorba despre ascensiunea în Himalaya, pe muntele Pumori (7.161 m) a lui Romeo Popa, Teofil Vlad (argeşean) şi Zsolt Torok în perioada 12 octombrie – 21 octombrie 2018. Muntele Pumori este unul dintre piscurile emblematice ale regiunii Solo Khumbu, aflat în vecinătatea muntelui Everest. În cultura nepaleză, Pumori este tradus drept „fata nemăritată a Everestului” şi este poziţionat faţă în faţă cu Everestul. Dacă Everestul e, de principiu, o ţintă predilectă a multor alpinişti, în urma marketingului foarte agresiv, pantele abrupte ale muntelui Pumori rămân tăcute şi nepopulate, astfel că numai o echipă de oameni foarte curajoşi îşi asumă cu adevărat o astfel de ascensiune prin locuri atât de sălbatice, mai ales că muntele Pumori are o rată extrem de scăzută de reuşită, chiar şi dacă alpiniştii se implică în urmarea traseului clasic.
Un argeşean a stabilit o premieră mondială în alpinism
Advertisement
Advertisement