Miercuri, Clubul Sportiv Municipal Piteşti a încheiat anul 2018 cu un moment festiv. În prezenţa personalităţilor din lumea sportului şi din administraţia locală, cei mai buni sportivi şi antrenori au fost recompensaţi de conducerea clubului pentru rezultatele obţinute în acest an competiţional.
Cele mai bune rezultate din acest an le-au avut secţiile de box şi judo, coordonate de antrenorii emeriţi Ioniţă Mărăşescu, respectiv Cornel Pălărie. Şi celelalte secţii se pot lăuda cu evoluţii destul de bune în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale.
În deschiderea evenimentului a vorbit Gheorghe Dinu, preşedintele clubului din Ştrand. Acesta a mulţumit instituţiilor din partea cărora a primit ajutor în acest an şi s-a declarat optimist în ceea ce priveşte activitatea sportivă a clubului în anul viitor.
„A fost un an foarte bun, am reuşit să avem reprezentare internaţională bună, ca şi anul trecut, sper ca şi în viitor să avem rezultate notabile. Vreau să precizez că Ministerul Tineretului şi Sportului a înţeles modul în care se lucrează la Piteşti şi am fost ajutaţi financiar ca să ne putem desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. De asemenea, nu trebuie să uităm nici Primăria Piteşti, care a acceptat ca prin intermediul grupării FC Argeş să ajute activitatea sportivă, mai precis secţiile de atletism, judo şi box, iar rezultatele au fost foarte bune. Mai avem secţii care bat la uşa performanţei şi, dacă li se întinde o mână de ajutor, pot avea rezultate la fel de bune sau chiar mai bune. Mă refer la secţiile kaiac-canoe, lupte şi nataţie”.