Dau undeva peste o însemnare care-mi reține atenția. Așadar, vremurile bune sunt ca un curcubeu, mereu la un pas, dar niciodată să-l poți atinge și cu mâna! Foarte adevărat! Parcă-i aud și-i văd pe dragii noștri politicieni promițând marea cu sarea. La vreme de alegeri, pare suficient să-ntinzi mâna și gata, minunea promisă de ei este la un pas, precum curcubeul. După care, tăcere. O tăcere totală! Mai este întrebat cineva, de către altcineva? I se mai cere cuiva socoteală: ce a promis și ce a făcut? Nu! Nu mai e timp pentru așa ceva! Cei ce au venit la putere sunt ocupați să plângă „moștenirea grea”. De parcă nu ei s-au bătut pentru a lua în primire o gestiune atât de mult râvnită. Gestiune de care acum cei care au fost doborâți de la putere se scutură ca dracul de tămâie.
Vorba lui Petre Roman, scenariul ăsta fandosit și ipocrit arată chiar ca dracu’. Troțki, reține în memoriile sale, ar fi fost întrebat de nenumărate ori cum se face că a putut cădea. De parcă puterea ar putea fi – se întreabă, comentând textul, N. Steindhardt, în „Jurnalul fericirii” – un obiect pe care l-ai putea scăpa din mână, ca pe un creion, un ceas, un telefon. De fapt, lucrurile stau altfel. „Când niște revoluționari care au cucerit puterea o pierd fără luptă înseamnă că la un moment dat influența anumitor idei și anumitor stări sufletești este în descreștere în sferele diriguitoare ale revoluției sau se produce decandența spiritului revoluționar în marile mase.
Puterea, altfel spus, nu e decât o stare, un rezultat, un atribut activ. Guvernul e umbra, imaginea din oglindă, curentul electric; poate atât cât i se dezleagă, pe cât se încrede într-însul. Câtă potentia agendi (putere de a acționa) îi transmite uzina generatoare, atâta acțiune guvernamentală depune. Iar dacă guvernanții nu mai au vlagă și putere de voință, e pentru că ceva s-a întâmplat înlăuntrul ființei lor psihologice, entuziasmul lor piere pentru că nu mai este alimentat de sentimentele generale, al credințelor obștești: și guvernanții pierd orice siguranță și orice putință atunci când presimt că au pierdut încrederea (sau puterea de fabulație) a poporului.”
Păi, nu recunoaștem piesa care se joacă și astăzi în Parlament și la televizor? Ba da! Guvernul nu-i decât o umbră, poate chiar chinezească, pe care niște regizori de mâna a doua o tot joacă în sus și-n jos, la stânga, la dreapta, până iese pasența din urnă. Și dacă nu iese, cum prevăd sondajele? Păi, care e problema, o iau de la capăt, că au nevoie de majoritate și, implicit, de anticipate. Majoritate pe care ei cred că noi le-o livrăm ca niște guguștuci, pe gratis și pe banii noștri. Și totuși, ne întrebăm, până la alegeri, n-ar trebui să dea și unii și alții socoteală? Adică să plătească, să deconteze, fiindcă țara nu este guvernată. Sau democrația n-a inventat asemenea instituții? Ori s-au pierdut pe traseul cuceririi puterii? Mă rog, rămâne votul introdus în urnă, dar timp tot pierdem!
P.S. Mă simt dator, dacă tot am citat și din Troțki, susținătorul unui curent ostil marxim-leninismului, să atrag atenția asupra asemănării filozofiei ultrapartizane a șefului nostru de guvern, a tacticii și strategiei pe care o poartă, azi și aici, în lupta pentru cucerirea puterii.
Sigur, n-avea cum să-l cunoască dl. Orban pe Troțki, care a venit la București pe vremea războiului balcanic, să-l ia de model, dar cumva îl imită pe susținătorul revoluției permanente și totodată demonul ei. Dar parcă influența stilului troțkist se vede. Discurs electrizant, exploziv, ușor bombastic și caustic. Fiindcă dușmanul pesedist poartă toată vina, trebuie anihilat, a distrus țara, este generator de catastrofe. Prin 1912-1917, locotenentul hiperdotat al lui Lenin a trebuit să-l înfrunte pe Stalin și a pierdut, a fost decretat „inamic” al revoluției, exilat, el care propunea nesăbuit distrugerea civilizației burgheze, a statului de drept, a țărănimii „individualiste”. Rămâne de văzut ce soartă îi rezervă viața și d-lui Orban într-o viitoare confruntare cu președintele în exercițiu al României. Care președinte se declară un fervent susţinător al statului de drept. Nu știu dacă vorbim de ordonanțe cu sau fără de urgență. Deocamdată urgența presupune guvernarea țării, nu construirea guvernelor din umbră.
