Fostul deputat de Argeş Cristian Boureanu a ajuns, în această după amiază, la Secţia 2 de Poliţie din Capitală, după ce fiica sa l-a acuzat că ar fi agresat-o. Fata, pe nume Ioana, în vârstă de doar 16 ani, a fost filmată în timp ce plângea, acuzându-şi tatăl că a agresat-o, transmite agenţia de presă Mediafax.
„…a fost formulat un apel la dispeceratul de urgenţă 112, în care se sesiza faptul că un bărbat încerca să urce, fără acordul ei, o tânară într-un autoturism aflat pe raza sectorului 1. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie, care au constatat faptul că cele două persoane sunt tată şi fiică şi conflictul ar fi fost declanşat de plecarea minorei de la domiciliu. Persoanele au fost conduse la secţia de Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, se spune într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei. Fireşte, bărbatul la care se face referire în comunicat este fostul deputat de Argeş Cristian Boureanu, iar „tânăra”, fiica acestuia, Ioana.
Evenimentul s-a petrecut în această după amiază, în zona Parcului Herăstrău din Bucureşti. Ioana Boureanu se afla în maşina tatălui ei, când a început să strige după ajutor. Cei care au sunat la 112 au fost jandarmii care păzeau o ambasadă, situată în imediata apropiere. Ei au observat că tânăra striga că este agresată şi au anunţat prin staţie dispeceratul Jandarmeriei, solicitând o echipă de intervenţie de la Secţia 2 Poliţie. La secţia de Poliţie respectivă s-a prezentat şi Irina Boureanu, mama fetei, prima soţie a fostului deputat de Argeş.
Poliţiştii bucureşteni au deschis un dosar penal pe numele lui Boureanu, privind comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Martorii spun că, speriată de lovituri, tânăra striga: „Mă omoară! Mă ia acasă, mă rupe-n bătaie!”, după cum relatează colegii de la Evenimentul Zilei.
Cei de la Evenimentul Zilei mai relatează că: „Se pare că fiica, aflată în custodia lui Cristian Boureanu, ar fi fugit de lângă tatăl său, în timp ce se aflau pe litoral. Fostul politician a descoperit-o în Bucureşti, undeva pe Şoseaua Nordului. A venit cu maşina pentru a o lua acasă, dar ea a refuzat. Un cetăţean a văzut scena, când tânăra era urcată forţat în maşină şi a sunat îngrijorat la 112. El a reclamat că o fată este băgată cu forţa în maşină. Un echipaj venit la faţa locului, a constat că este vorba de Boureanu şi de fiica lui şi i-a luat pe amândoi la secţie, unde sunt audiaţi şi în aceste momente. S-a sesizat şi Direcţia pentru Protecţia Copilului şi a fost chemată şi mama fetei (Irina Boureanu – n.r.), pentru că audierea şi eventuala reclamaţie pe care o poate depune fata se poate face doar în prezenţa unui reprezentant legal”, au mai precizat colegii de la Evenimentul Zilei.
„Înainte de a pleca în America, ea a fugit de acasă. Ca să o pedepsească, Cristian Boureanu i-a luat telefonul. Ea s-a supărat rău de tot, iar mama ei i-a cumpărat. alt telefon. În America i-am făcut toate poftele. Când ne-am întors din SUA, am mers la Constanţa, unde avem casa în renovare. Cea mică cerea să o aducem însă la Bucureşti, să fie alături de anturajul ei dubios, cu copii care beau şi fumează. Tatăl ei i-a luat din nou telefonul, iar ea, în miezul nopţii, a luat trenul şi a mers la Bucureşti, fără ştirea numănui, cu bani furaţi din casă, fără telefon, fără nimic… Asta s-a întâplat sâmbătă. Noi am venit în Bucureşti, (Cristian Boureanu – n.r.) a urmărit-o, a văzut cu cine umblă şi că fumează alături de ei, iar acum a vrut să o ducă înapoi la Constanţa şi să o mute la o altă şcoală. Fata este un copil nebătut, nimeni nu s-a atins de ea, dar are foarte mult tupeu. O pedepseau doar luându-i telefonul”, a spus Laura Dincă, actuala iubită a ex-deputatului argeşean, citată de presa tabloidă din Bucureşti.
Dincolo de scurta sa carieră politică – de fapt, aceasta a luat sfârşit înainte de a începe ca lumea – fostul lider marcant al PNL şi PDL, ex-deputatul de Argeş a ajuns celebru graţie celui de-al doilea său mariaj cu un conoscut fotomodel, pe nume Valentina Pelinel. Sau, mai degrabă, graţie faptului că a doua sa consoartă, fotomodelul Pelinel, a izbutit rara performanţă de a rămâne însărcinată cu un deţinut aflat după gratii, fostul şef al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea.
Sorin SIMION
Un Comentariu
un parinte
Un…bou..ureanu