La prima vedere, meciul dintre o echipă de fotbal nou-promovată în liga a 3-a şi una de ligă secundă cu pretenţii de promovare n-ar trebui să aibă vreo necunoscută privind câştigătoarea. Ar fi două clase de valoare între cele două echipe, în speţă Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni.
De altfel, prima repriză a meciului de Cupă, încheiat acum câteva minute, a lăsat impresa că Mioveniul poate câştiga fără ca jucătorii săi să transpire prea mult.
Şi, totuşi, indolenţa argeşenilor, combinată cu atitudinea extraordinară a celor de la Petrolul, a făcut ca după 90 de minute să fie 1-1. Argeşenii deschiseseră scorul în prima parte.
Bănuiam, atunci, că în prelungiri Mioveniul îşi va concretiza superioritatea tehnică şi fizică pe tabelă şi că va câştiga fără probleme. Eroare.
Indolenţa galben-verzilor a fost mai mare decât optimismul propriilor suporteri. S-a terminat 1-1 şi după cele două reprize de prelungiri a câte 15 minute.
A ajutat la asta şi mijlocaşul Neagoe de la argeşeni. Neatent, a pierdut o minge simplă pe la jumătatea terenului şi, ca să oprească un contraatac periculos al ploieştenilor, a faultat.
Normal, a luat al doilea galben şi s-a dus la duş mai devreme decât coechipierii săi.
Astfel, Mioveniul a ajuns la loteria loviturilor de la 11 m cu o echipă pe care, în mod normal, trebuia s-o bată cu 3-0 sau 4-0, fără niciun fel de probleme.
Aici, Costinel Gugu de la Mioveni s-a crezut un fel de Socrates al penalty-urilor, a încercat un procedeu de fineţe (scăriţă), dar a dat peste poartă. Norocul lui Gugu a fost faptul că prahovenii au trimis un şut în bară. În plus, Flavius Croitoru a apărat o altă lovitură.
S-a terminat 4-3 la loviturile de departajare pentru Mioveni, dar acest succes nu poate bucura pe niciun suporter al galben-verzilor. În optimi, CS Mioveni va avea în faţă un alt adversar, de alt calibru decât Petrolul.
Însă, CS Mioveni ne-a obişnuit ca, în Cupă, să bată pe Astra, pe Dinamo şi pe FCSB.
Îngrijorează şi enervează, totuşi, oscilaţiile nepermise de atitudine şi de angajament ale argeşenilor.
Un pic de constanţă, în joc şi în atitudine, n-ar strica acestei echipe, deopotrivă valoroase şi capricioase.
Au jucat echipele:
Petrolul: Bolboaşă – Catană, Prunescu (Stănescu, din 51′), Frîncu (Vintilă, din 71′), Velisar, Olaru, Chindriş – Ciocâlteu, Tudor, Saim Tudor (Lambru, din 100′), Arnăutu (Popescu, din 64′).
Mioveni: Croitoru – Tirică, Gugu, Ichim, Stoica, Negoiţă – Pirtea (Neacşu, din 101′), Florescu (Traşcu, din 62′), Andor (Neagoe, din 70′), Ayza (Rădescu, din 81′), Năstăsie.
Pentru CS Mioveni a marcat Năstăsie, în prima repriză, respectiv Neacşu, Negoiţă, Stoica şi acelaşi Năstăsie, la penalty-uri.
Cei mai buni jucători ai argeşenilor au fost, fireşte, portarul Flavius Croitoru şi veteranul de 34 de ani, Cosmin Năstăsie.