După cum anunţasem, fostul director general al uzinei Dacia, Constantin Stroe, a suferit un atac vascular cerebral duminică şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
În cursul zilei de azi, „părintele Daciei” a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Deşi nu există încă informaţii oficiale privind starea de sănătate a lui Constantin Stroe, surse din cadrul unităţii spitaliceşti unde e internat acesta ne-au informat că ar fi trecut cu bine de operaţie.
Totuşi, ni s-a spus, starea dlui Stroe este încă gravă, următoarele 72 de ore fiind decisive în lupta pe care organismul dânsului o dă pentru viaţă. În ce ne priveşte, nu putem decât să sperăm că omul care a ţinut Dacia în viaţă va fi, la rându-i, ţinut în viaţă de medicii de la „Bagdasar Arseni”.
Constantin Stroe s-a născut în 1942, la Hulubei, în judeţul Dâmboviţa. A ajuns ca tânăr inginer la Dacia, în 1968. În 1987, a fost dat afară de la Dacia, întrucât refuzase propunerea prim-ministrului de atunci, Constantin Dăscălescu, de a prelua conducerea fabricii de camioane de la Braşov, abia ieşită dintr-o grevă rămasă în istorie. Revine la uzina Dacia de la Mioveni din 1990, ca director general. După privatizare, în 2002, devine vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.
Statul francez l-a distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, iar cel român, cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler. A fost de mai multe ori laureat şi al Premiilor de Excelenţă ale ziarului nostru, al cărui prieten şi cititor statornic este.
Momentan, Constantin Stroe este președinte al Asociației Constructorilor Români de Automobile ACAROM.
Vom reveni pe tema stării sale de sănătate.
Sorin SIMION