În jurul orei 19, un bărbat din Ştefăneşti şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se într-o clădire aflată foarte aproape de blocul în care locuia. El a fost descoperit de fiul său în vârstă de 12 ani, care a plecat că-l caute fiindcă dispăruse de acasă. Este vorba despre Marius Vasilescu, în vârstă de 38 de ani, care-şi pusese ştreangul de gât într-o anexă din curtea ADP Ştefăneşti. Socrul său le-a declarat poliţiştilor că nu-şi închipuie ce anume l-a determinat pe ginerele său să recurgă la acest gest, iar vecinii spuneau că bărbatul mai avea discuţii cu soţia, aşa cum se întâmplă în orice familie, dar niciodată nu s-a ajuns la acte de violenţă sau la alte lucruri mai grave. După ce criminaliştii şi judiciariştii de investigaţii criminale au terminat cercetările la faţa locului, trupul fără viaţă a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea autopsiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
Val. NICOLAU