Pe 13 februarie, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a aflat apelul, ca ultimă cale de atac, în procesul cunoscut sub numele de „Podul Căteasca”, în care, printre alţii, au fost judecaţi Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, Grigore Dobre, patronul firmei „Zeus”, notarul Ionel Didea, mai mulţi funcţionari ai CJ, precum şi administratorul unei firme de proiectări. Anunţată pentru luni, 26 februarie, pronunţarea a fost amânată până la 12 martie.
Vă reamintim că, după ce dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, Nicolescu a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, iar Grigore Dobre la cinci ani pentru complicitate la abuz în serviciu, de asemenea cu executare.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi, tot cu executare, Codruţa Lavinia Mercea, care a primit patru ani şi cinci luni, şi Mihai Gabriel Nicoară, care a primit tot patru ani şi cinci luni, ambii pentru abuz în serviciu, funcţionari la CJ Argeş. Au mai fost condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare Iuliana Mioara Pintilie, Sabina Elena Bocioacă şi Aurelia Florescu, şi ele angajate ale CJ, iar alte două salariate ale instituţiei, Olga Stancu şi Cristina Dobre, au fost achitate. De asemenea, Ecaterina Pletoiu, directorul firmei Proiect Infra, a fost condamnată la şase luni cu suspendare şi instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva notarului Didea, întrucât între timp a intervenit prescripţia. În altă ordine de idei, judecătorii curţii bucureştene au mai decis menţinerea sechestrului asigurător şi confiscarea a câte 642.564 lei de la Constantin Nicolescu, Grigore Dobre, Mihai Gabriel Nicoară, Iuliana Mioara Pintilie, Sabina Elena Bocioacă, Codruţa Lavinia Mercea şi Aurelia Mirela Florescu.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2013 de procurorii DNA Piteşti pentru presupuse fapte de corupţie şi fraudă cu fonduri europene.