Advertisement
Un tânăr de 23 de ani din comuna argeşeană Mihăeşti a avut parte de o moarte cumplită în această seară, după ce a fost lovit de lemnele pe care le transporta cu o căruţă.
Din ce am aflat de la poliţie, bărbatul urca pe un teren înclinat. Nu este încă limpede cum a ajuns în spatele căruţei, cert este că la un moment dat lemnele (de foc, după cum ne-au precizat surse din cadrul IPJ) au venit grămadă peste el şi l-au accidentat mortal.
Tânărul era însoţit de un consătean care dirija căruţa şi tot acesta a apelat 112.
La faţa locului, echipajele ISU au constatat că tânărul este inconștient şi s- au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes, ulterior declarându-se decesul.
Advertisement