De foarte mulţi ani, scriu despre ultima etapă a Turului ciclist al Franţei. Ca în fiecare an, sosirea se face după parcurgerea a mai multe lungimi pe cel mai prestigios bulevard din lume. Pe traseul Place de la Concorde – Arcul de Triumf numeroşii spectatori din care mulţi străini, îi pot vedea pe alergători trecând de mai multe ori. Desigur că îmi aduc aminte, cum o fac unii dintre dumneavoastră, de nume celebre precum Fausto Coppi, Gino Bartali, Anquetil, Poulidor, Merx sau Indurain şi mulţi alţii.
Anul acesta, numele lui Chris Froome a fost aplaudat pentru că avea Maieul Galben, sâmbătă, în penultima etapă, care a luat sfârşit pe Stade Velodrome din Marsilia. Deosebit de spectaculos, traseul contracronometru i-a permis lui Froome, care este britanic şi are 32 de ani, să se claseze pe locul al treilea la această etapă. Ceea ce nu l-a împiedicat să câştige şi să se prezinte la plecarea de azi cu un avans de numai câteva secunde, dar suficiente pentru a-l plasa ca favorit pentru victoria finală. Francezul Romain Bardet a pierdut ieri locul doi în faţa câştigătorului, polonezul Maciej Bodnar, care a fost sprijinit de alt polonez, Uran, pentru locul III. Etapa de azi are 103 km şi se desfăşoară între Montgeron şi Champs Elysees. La intrarea în stadion, a reuşit să-l ajungă din urmă pe Bardet, care plecase cu mai puţin de două minute înaintea lui. Spaniolul Mikel Landa, locotenentul lui Froome în munţi, s-a apropiat la o secundă de francezi.
De obicei, ultima etapă fără urcuşuri este considerată, în general, ca o defilare până la Paris, înaintea circuitului final pe Champs Elysees. În caz de victorie, Froome ar semna cel de al patrulea succes din 2013 şi s-ar apropia de recordul de cinci victorii deţinut de patru alergători celebri: Anquetil, Merckx, Hinault, Indurain.