Echipa de tenis de masă a clubului CS Mioveni, singura din România înscrisă anul acesta în Cupa ETTU (European Table Tennis Union), a reuşit să se califice în turul al doilea al competiţiei. Calificarea a venit în Luxemburg, acolo unde Ionuţ Seni, Alexandru Cazacu şi Rareş Şipoş au întâlnit adversari din ţara gazdă, Spania şi Slovacia. Rezultatele au fost următoarele: CS Mioveni – SK Vydrany (Slovacia) 1-3, CTT CER Escala (Spania) – CS Mioveni 0-3 şi DT Diddeleng (Luxemburg) – CS Mioveni 1-3.
Ieri s-a stabilit şi componenţa grupelor din turul secund. Astfel, Ionuţ Seni, Alexandru Cazacu şi Rareş Şipoş au fost repartizaţi în Grupa A, alături de TTC Kazan (Rusia), Deploy Taverzo (Olanda) şi Marcozzi Cagliari (Italia). Primele două echipe au fost direct calificate în acest tur, în timp ce CS Mioveni şi Marcozzi s-au calificat după disputarea primului tur.
Turul al doilea este programat pe 29-30 octombrie, în Olanda, şi se vor califica pentru faza a treia tot primele două clasate din cele patru grupe.
Pe 29 octombrie, de la ora 14, argeşenii vor juca împotriva ruşilor de la TTC Kazan, iar de la ora 19, CS Mioveni va întâlni pe Marcozzi Cagliari. Pe 30 octombrie, de la ora 10, CS Mioveni se va duela cu olandezii de la Deploy Taverzo.
Monica CRISTEA