Echipa de baschet sub 20 de ani a LPS CSU Piteşti, la care evoluează şi Adi Oprea (junior ce se regăseşte şi pe lista formaţiei de baschet a Piteştiului), a încheiat un nou turneu de sală din cadrul Campionatului Naţional, care s-a desfăşurat la Sala Sporturilor din Trivale. Piteştenii au avut evoluţii bune în faţa puternicelor echipe U BT Cluj-Napoca şi Steaua CSM EximBank. Luni, alb-violeţii au fost învinşi de Cluj cu scorul de 100-85, iar miercuri au învins pe Steaua cu 84-68.
La succesul de miercuri şi-au adus contribuţia Cristi Popa (18 puncte, 10 recuperări), Andreas Matei (15 puncte, 10 recuperări), Alex Berca (24 puncte, 3 recuperări) şi Luca Paraschiv (11 puncte, 10 recuperări).
La acest turneu, echipa argeşeană nu s-a putut baza pe Mihai Căprărescu, jucătorul lui BCM U fiind accidentat. În acest moment, piteştenii au un bilanţ de şase victorii şi tot atâtea eşecuri.
Monica CRISTEA