Salvamont Sibiu a fost solicitat să intervină pentru preluarea a cinci turiști care au rămas blocați în telecabina de la Bâlea Lac.
Se pare că telecabina s-a oprit la pilonul 2 deasupra Cascadei de pe Valea Bâlii, scrie antena3.ro.
„Salvamontiștii vor prelua cei 5 turiști după ce aceștia vor fi lansați cu ajutorul sistemelor de salvare de către personalul operativ al telecabinei”, transmite Salvamont Sibiu.
Potrivit Antena3 CNN, persoanele blocate nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Acestea vor fi conduse de salvamoniști până la Bâlea Cascadă, unde au lăsat mașinile personale.
Singura cale de acces între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă este cu telecabina, în această perioadă Transfăgărășanul fiind închis.
Foto descriptiv / Sursa Antena3 CNN