La sfârşitul săptămânii trecute, o belgiancă s-a accidentat în timpul unei drumeţii pe munte şi a primit ajutor din partea salvamontiştilor, care au coborât-o până la ambulanţa aflată în aşteptare la baza versantului.
Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, ne-a declarat că incidentul a avut loc sâmbătă seară, când tânăra, în vârstă de 24 de ani, împreună cu cinci prietene, toate originare din Belgia, au urcat spre crestele masivului Făgăraş.
„La ora primirii apelului, către zona unde a avut loc incidentul au plecat 15 salvatori montani, opt din Argeş şi şapte colegi de la Sibiu. Cel mai probabil turista a călcat strâmb şi şi-a fracturat piciorul. Echipele de intervenţie au găsit-o într-o zonă de grohotiş, unde solul este destul de instabil, aproape de lacul Călţun. Nu este vorba despre vreo cădere, cum s-ar putea interpreta, ci despre faptul că tânăra a călcat greşit. Iniţial, pentru urgentarea operaţiunii, s-a propus intervenţia elicopterului, dar vântul era prea puternic pentru o astfel de acţiune. În acest context, turista a fost fixată pe targă şi coborâtă până la ambulanţa SMURD, tânăra fiind transportată la Spitalul Curtea de Argeş”, ne-a declarat ieri şeful salvatorilor montani din Argeş. Potrivit ISU Argeş, operaţiunea s-a terminat în jurul orei 20.15.
Val. NICOLAU