Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a spus la Antena 3 că varianta ca piteşteanul Robert Turcescu să ajungă viceprimar este „un zvon”, susţinând că preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, nu i-a propus această variantă, de a-l susţine pe fostul jurnalist pentru funcţia amintită. „M-am întâlnit cu Valeriu Steriu, mi-a spus că se va ocupa de noua formaţiune (PMP-UNPR – n.r.) pe Capitală şi nu mi-a făcut propunerea ca domnul Robert Turcescu să fie susţinut de noi pentru funcţia de viceprimar. Probabil că e un zvon ce s-a auzit”, a declarat d-na Firea. Întrebată dacă totuşi este posibil să se ajungă la această variantă, ea a răspuns: „Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Dacă bucureştenii au votat ca eu să fiu primar pe lista PSD-UNPR şi noi avem majoritate, dumneavoastră ce credeţi?”. Varianta că Robert Turcescu vrea să-i ia locul lui Tudor Ionescu, alias Tudy, în postul de viceprimar la Bucureşti a apărut zilele trecute, în urma fuziunii PMP cu UNPR. Noua formaţiune schimbă lucrurile şi în Consiliul General. De la o majoritate PSD-ALDE-UNPR de 28 consilieri, faţă de cei 27 consilieri PNL, PMP şi USB, s-a ajuns la o majoritate PSD-ALDE-PMP, cu 32 consilieri. În acest nou context, partidul lui Traian Băsescu ar putea revendica funcţia de viceprimar părăsită de Tudor Ionescu, în caz contrar având posibilitatea formării unei noi majorităţi, alături de PNL şi USB.
Claudiu DIŢA