Agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de înşelăciune şi au trimis după gratii un bărbat.
Acesta este Ergian Sait, de 32 de ani, cetăţean turc, din Bascov. Din primele date s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 aprilie, cel în cauză a sunat o femeie în vârstă de 87 de ani, din Sălătrucu, de la care a obţinut suma de 20.000 de lei înşelând-o prin metoda „Accidentul”. Adică, individul i-a spus femeii că o rudă apropiată a făcut accident de circulaţie şi are nevoie de bani ca să scape de arest şi de puşcărie.
Pentru administrare probatoriului, în cursul dimineţii de marţi poliţişti de investigaţii criminale din Curtea de Argeş şi ai Secţiei Rurale Bascov au efectuat, sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, două percheziţii la locuinţele pe care suspectul le deţine la Bascov.
În aceeaşi zi de marţi bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în arestul poliţiei argeşene. Ieri, el a fost condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă. Analizând actele dosarului, procurorul de caz l-a prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare şi pe numele turcului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Recomandări
„De regulă, persoanele vârstnice, care locuiesc singure sau în zone izolate, sunt cele vizate de autori de infracţiuni cum ar fi Accidentul, Coletul, Pomana regelui Cioabă, Instalatorul etc. La fel, vârstnicii sunt ţinte ale celor care oferă spre vânzare diverse produse sau care pretind că sunt reprezentanţi ai unor furnitori de utilităţi (apă, canal, gaze, electricitate). Pentru a nu cădea victime acestor genuri de infracţiuni, le recomandăm cetăţenilor să nu permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute indiferent de pretextul invocat, să nu dea curs apelurilor telefonice prin care li se pretind sume de bani, să ia legătura cu rudele invocate de infractori, să nu facă plăţi sau operaţiuni care ar putea dezvălui locaţia sumelor de bani deţinute în locuinţă. Iar când au suspiciuni referitoare la persoanele care i-au contactat, să anunţe imediat poliţia sau să sune la 112”, precizează reprezentanţii poliţiei.
2 Comentarii
Ioan
Aferim…Turcule…pentru fapta ta…te dam pe mana lui Erdogan..la schimb cu mastile FFP3 …si are sigur grija…sa nu mai iesi din Bosfor…vreo 30 de ani…norocul tau ca…Vlad Tepes… s-a retras si nu mai practica…trasul in teapa…cum ai vrut tu sa faci cu Doamna de 87 de ani…ticalosule…ai doua case….la 32 de ani…ce harnic esti…poate te calca Fiscul sa te intrebe si de….provenienta…fundatiilor…cine stie…ce miracole mai descopera…ceva iarba …in Romania…totul este posibil…esti o persoana abjecta…20 de ani…fara eliberare conditionata…asa…ca te cunoastem…ca negustor…cu stare…de infractiune…yavas…yavas!
Petre petre
Am să te astept sa iesi din pușcărie și am să ti rup picioarele…..( băiatu ăl mare al bătrînei care ai înșelato.. )
Felicitări polițiștilor care l-au prins f f repede….profesionisti