Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar în care era judecat pentru instigare la abuz în serviciu, infracţiune ce ar fi fost comisă în legătură cu asfaltarea unui drum. În acelaşi dosar a mai fost achitat şi Florentin Mircea Branişte, fost director al ADP Piteşti, care fusese acuzat de abuz în serviciu.
Decizia Tribunalului Argeş nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Piteşti în termen de 10 zile de la comunicare.
A asfaltat drumul fostei şefe de cabinet
Primar între anii 1992 şi 2016, Pendiuc şi Branişte au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Piteşti în februarie 2017. „În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se arăta în comunicatul transmis de procurorii Anticorupţie la vremea respectivă. Respectiva persoană este Carmen Lis, fostă Neacşu, şefa de cabinet a primarului Pendiuc la data comiterii faptelor.
Judecat şi în alt dosar
Pentru fostul primar Pendiuc probleme însă nu s-au terminat, el fiind judecată şi în altă cauză. Arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014 într-un dosar de corupţie în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local, fostul edil a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, în acelaşi dosar fiind cercetată şi fiica sa, Ema, precum şi mai mulţi oameni de afaceri. Pendiuc a fost pus în libertate sub control judiciar pe 14 august 2015, după mai mult de nouă luni de arest preventiv. Persoanele din dosarul referitor la concesionarea transportului public de persoane din municipiu au fost trimişi în judecată pe 20 martie 2015, iar cauza se află şi la această dată pe rolul Tribunalului Bucureşti.