* Pe mama poetului o chema Rozelia Ergezi

* Fiul său nelegitim a devenit marele fotograf Eli Lotar

* Sărăcia l-a împins să scrie pe hârtie igienică

Este demnă de un roman sau mai degrabă de un film în serial viaţa lui Tudor Arghezi, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice, a cărui biografie a rămas, până astăzi, nedesluşită pe deplin şi, pe alocuri, controversată. La 14 iulie s-au împlinit 52 de ani de la trecerea în eternitate a poetului fascinat de universul mărunt şi de vieţuitoarele fără cuvânt, iar Centrul Cultural Piteşti, alături de Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă i-au închinat geniului literar fără bacalaureat prima ediţie a unui nou proiect intitulat sugestiv „Ferestre culturale”.

Nepoata poetului, la Piteşti

Spiritul lui Tudor Arghezi a pătruns, zilele trecute, prin „Ferestrele culturale” ale Piteştiului. Iar invitata ediţiei – nepoata scriitorului, Doina Teodorescu Arghezi – a povestit aspecte mai puţin cunoscute din viaţa poetului, prozatorului şi gazetarului care a murit pe 14 iulie 1967, la aproape două luni după ce sărbătorise 87 de ani. Urmaşa creatorului de stihuri, care a pendulat între credinţă şi îndoială, între certitudine şi tăgadă, a punctat, bunăoară, faptul că Tudor Arghezi a fost nominalizat la Nobelul pentru Literatură în 1965. Ce alte lucruri interesante s-au spus la evenimentul de suflet citiţi în ceea ce urmează.

Pasionată de literatură şi iubitoare de cultură, Doina Teodorescu Arghezi a vorbit despre originea lui Tudor Arghezi, mai puţin cunoscută, şi a conturat portretul bunicului.

Doina Teodorescu Arghezi: „Aşa a vrut Dumnezeu: să mă nasc într-o familie, poate, puţin mai deosebită. Eu nu am niciun merit decât acela de a duce cu mândrie şi cu cinste numele mai departe. Tudor Arghezi născut în 1880 sub numele Ion Theodorescu are o origine puţin ciudată, ascunsă în acte perfect valabile din punct de vedere legal. Părinţii lui au fost Rozalia Ergezi, mama, iar tatăl a fost un oltean din Târgul Cărbuneşti, Nae Theodorescu. Mama naturală – o săsoaică născută în jurul anului 1859 în zona Miercurea Ciuc – a fost tot timpul alături de băiat. Dar, foarte curios, ea a trecut neobservată. Arghezi niciodată n-a prezentat-o ca mamă. A prezentat-o ca bonă a copiilor, ca o rudă care stă în casă… Asta nu înseamnă că n-o iubea. O iubea enorm pe mama lui, ca dovadă că i-a păstrat numele. Numele de Arghezi nu este – aşa cum singur a declarat – un derivat de la Argeş, ci este numele de familie al mamei, Ergezi devenit Arghezi. Rozalia Ergezi, mama lui Tudor Arghezi, a fost o femeie fără carte, dar cu o educaţie şi cu un bun simţ rar întâlnite. Tatăl lui Arghezi nu a luat-o de nevastă pe Ergezi, ci s-a căsătorit cu o tânără cu situaţie, pe a cărei avere s-a sprijinit, pentru a deveni independent. Nae Theodorescu s-a mutat la Piteşti, a luat în arendă moşii, în cele din urmă ajungând funcţionar de bancă”.

Iubirile poetului

De la vârsta de 11 ani, Arghezi a fost obligat să se întreţină singur, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. Ca elev, şi-a câştigat banii dând meditaţii, iar în perioada liceului s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A abandonat cursurile liceale pentru a lucra ca laborant într-o fabrică de zahăr din Chitila. La 19 ani, Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. I-a murit iubita şi s-a călugărit la Mănăstirea Cernica. Dintr-o relaţie amoroasă cu profesoara Constanţa Zissu s-a născut primul său copil, Eliazar Lotar Teodorescu (fiul nelegitim devine marele fotograf Eli Lotar). Poetul a renunţat la viaţa monahală şi a plecat în Franţa, pentru a reglementa situaţia micuţului şi a-l recunoaşte cu acte în regulă. După o vreme, Arghezi s-a căsătorit cu Paraschiva – femeia alături de care a trăit peste 50 de ani.

Doina Teodorescu Arghezi: „Îmbrăcat şic pentru acea perioadă, bunicul a întâlnit-o pe bunica Paraschiva în faţa unei case care ardea. Din frumoasa lor poveste de dragoste care a durat peste 50 de ani au rezultat doi copii, cunoscuţi ca Mitzura şi Baruţu, personajele din «Cartea cu jucării». De fapt oficial îi chema Domnica şi Joseph Theodorescu Arghezi. Eu sunt fiica lui Baruţu. Cei doi au avut o viaţă cu bune şi cu rele. Au avut bucurii şi necazuri. Au construit o casă care acum a devenit casa memorială «Tudor Arghezi -Mărţişor». Clădirea a fost construită începând din 1926, timp de peste 15 ani. Este o casă cu 18 camere foarte mici. Mai scotea o carte, mai construia o cameră…  «Mărţişor» este casa pe care Tudor Arghezi a construit-o în alb şi roşu aproape de închisoarea Văcăreşti pentru ca bunica Paraschiva să vină cu mâncarea caldă la puşcărie, în cazul în care va fi închis. Toate animalele şi păsările din curtea «Mărţişorului» au murit de moarte bună. Arghezi nu a vrut să sacrifice nicio găină şi nicio raţă, nici măcar atunci când nu a mai avut ce să le pună copiilor pe masă. Ca să aibă bani de hrană a vândut cireşe în faşa casei ori a cărat, cu roaba, miere şi zarzavaturi la târg. A făcut comerţ cu producţia proprie. La un moment dat, singura sursă de hrană era o capră pe care i-a adus-o Valeriu Anania, devenit ulterior mitropolit al Clujului. A ţinut capra doar pentru lapte. Iar când din cauza sărăciei a rămas fără coli de scris, Arghezi a scris pe hârtie igienică”.

Niciodată nu-şi ţinea gura

Doina Teodorescu Arghezi: „Spirit rebel, Arghezi era descris de contemporani drept introvertit. Bunicul niciodată nu-şi ţinea gura. Vorbea ce nu trebuie. Limba «ascuţită» şi spiritul său de independenţă i-au atras acestuia pedepse cu închisoarea, fiind încarcerat pentru convingerile lui politice. Arghezi a fost un rebel, iar această caracteristică a tinereţii a fost transmisă şi copiilor. A luat viaţa în piept la vârsta de 11-12 ani, când deja a început să muncească pentru a-şi întreţine familia. Cineva a făcut un inventar şi a ajuns la concluzia că Arghezi a avut 11 meserii de-a lungul vieţii. A lucrat la o fabrică de zahăr ca laborant, a şlefuit cruci funerare, a lucrat la un bijutier în Elveţia, a fost ceasornicar, a fost călugăr la Mânăstirea Cernica. Arghezi nu a avut multă şcoală. Nu a terminat nici liceul. De fapt a fost un elev mediocru, el însuşi declarând lucrul acesta. Dar era oarecum foarte bine pregătit pentru viaţă. Tot timpul a luat viaţa în piept cu zâmbetul pe buze, dar cu mare putere de muncă şi cu o dorinţă de a învăţa, de a cunoaşte. Era foarte curios. A fost un autodidact. Tot timpul a învăţat singur. A fost genial în tot ce a făcut. A fost genial în poezie. A fost genial ca gospodar. A fost un tată exemplar, a avut o familie foarte frumoasă. Arghezi nu era un bărbat frumos. Nu era… sexi, din contră. Era mic de statură. Dar avea ochii deosebiţi transmişi copiilor – în special pe partea bărbătească. Şi desena extraordinar, genial, talentul fiind moştenit de fiica sa, Mitzura”.

Viaţa bate filmul

Doina Arghezi a povestit şi despre evoluţia fantastică a primului copil al lui Arghezi, total necunoscut publicului românesc. Eli Lotar a trăit numai în Franţa. A avut o fire rebelă moştenită de la tată, precum şi un talent literar ieşit din comun. 

În anul 1965, Tudor Arghezi s-a aflat pe lista celor 90 de scriitori propuşi pentru Premiul Nobel în literatură, fiind nominalizat cu doi ani înainte de moartea sa, atunci când avea vârsta de 85 de ani. Însă propunerea nu a venit din partea României, aşa cum era de aşteptat, ci de la un profesor de literatură română de la Universitatea din Roma. Pe lista celor 90 de nominalizaţi pentru Premiul Nobel, redată în ordine alfabetică, Arghezi s-a aflat pe poziţia a şaptea.

Doina Teodorescu Arghezi: „Arghezi a avut o viaţă demnă de un roman. Mă gândeam că, dacă un regizor bun ar pune într-un film povestea lui de viaţă, ar ieşi un serial întreg, care are de toate. Are şi dragoste. Are şi copii nelegitimi. Are can-can-uri care ar face furori şi astăzi. Are puşcărie cât încape. Are politică. Deci are absolut are tot ce-i trebuie unui serial. Cred că celebrul serial «Tânăr şi neliniştit» ar putea să fie… bătut de un film cu viaţa lui Arghezi. Puţini ştiu că la sfârşitul vieţii, în 1965, el a obţinut Premiul Herder. Arghezi poate va cunoaşte, cândva, adevărata popularitate. Poate că va fi tipărit aşa cum merită, aşa cum a scris. Pentru că, pe lângă poezie, el a scris proză, a fost jurnalist, a fost traducător din franceză şi rusă, cu toate că nu a studiat la şcoală aceste limbi. Ştia limba maghiară de la mamă şi avea noţiuni de germană. Dintotdeauna şi-a dorit să fie cunoscut ca un scriitor, ca un poet şi ca un jurnalist de valoare. A scris până când a murit. A scris poezie până când a închis ochii. A decedat la aproape un an după moartea soţiei sale pe care a iubit-o, a respectat-o, fără de care nu a putut să trăiască. A murit cu Paraschiva în gând şi în condei. Un an mai târziu a murit la Paris şi Eliazar. Tatăl meu, Baruţu, s-a stins din viaţă în 2010, iar Mitzura în 2015. Fratele meu din Elveţia are 60 de ani şi este bolnav. Singurul care rămâne după ce noi nu vom mai fi e băiatul meu, care sper şi cred că va duce cu mândrie şi demnitate numele de Arghezi mai departe”.

„Ferestre culturale”

În cadrul evenimentului „Ferestre culturale” a avut loc şi o lectură din creaţia argheziană oferită de poetele Allora Albulescu, Simona Vasilescu şi Nicoleta Popa, recitalul poetic fiind împletit cu intervenţii tematice ale jurnalistului Ahmed Jaber (coordonatorul proiectului cultural-educativ).

De profesie jurist, Doina Teodorescu Arghezi locuieşte şi lucrează la Bucureşti.

Tudor Arghezi (1880-1967) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, autor de teatru, proză, pamflete şi literatură pentru copii, opera sa poetică fiind însă componenta esenţială a scriiturii sale. În 1936 şi 1946 a primit Premiul Naţional de poezie, iar în 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române, pentru ca în 1965 să fie recompensat cu prestigiosul Premiu Herder.