Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare incidenţă a tuberculozei din Uniunea Europeană (de cinci ori peste media UE), cu aproximativ 20% din cazurile raportate; 1.100 de români mor anual de TB şi alţi 16.000 sunt diagnosticaţi, majoritatea din rândul populaţiei tinere şi active!
Referitor la acest subiect adus, astăzi, în atenţie cu prilejul zilei mondiale de luptă împotriva tuberculozei (24 martie), DSP Argeş ne transmite că, în Argeş, s-a înregistrat o uşoară scădere a îmbolnăvirilor, de la 65,8% la mia de locuitori – în 2015, la 58,3% la mia de locuitori – în 2016. Totuşi, o creştere semnificativă a cazurilor de TB s-a înregistrat în zona Topoloveni, de la 89,1% la mia de locuitori – acum doi ani, la 127,9% la mia de locuitori – anul trecut.
Specialiştii DSP Argeş avertizează că tutunul creşte foarte mult riscul de îmbolnăvire şi de moarte. Mai mult de 20% dintre cazurile de tuberculoză sunt atribuite fumatului.
Mirela NEAGOE