După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziaruluiu nostru, un tânăr argeşean s-a înecat în lacul Zigoneni. La locul evenimentului au acţionat echipaje ale pompierilor militari cu o barcă pneumatică, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi poliţişti.
Nenorocirea a avut loc duminică după-amiază, când Daniel Florin Diaconescu, de 21 de ani, din Curtea de Argeş, şi-a luat doi prieteni în maşină şi au plecat la Zigoneni ca să se răcorească. Ignorând inscripţionările de pe dalele malului unde se preciza că scăldatul e interzis, primii doi au intrat în apă. Acelaşi lucru l-a făcut şi Daniel cu toate că nu ştia să înoate, ceea ce avea să-i fie fatal. La un moment dat, acesta a fost văzut de prieteni că se zbătea şi au încercat să-l ajute, însă Daniel s-a dus la fund sub privirile lor şi nu a mai ieşit. Realizând că se îneacă, cei doi au sunat la 112. În scurt timp au sosit pompieri de la Detaşamentul Curtea de Argeş, care au lansat barca pneumatică la apă şi au început căutările, precum şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi poliţişti. Anunţaţi, la Zigoneni au venit într-un suflet părinţii, sora şi bunicii tânărului. Întrucât nu reuşeau să-l găsească, pompierii au chemat în
sprijin o echipă de scafandri de la ISU Vâlcea, dar n-a mai fost nevoie de intervenţia acestora. După aproape o oră de căutări, trupul lui Daniel a fost găsit şi adus la mal, unde au început procedurile de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost în zadar şi s-a declarat decesul, iar cadavrul a fost trimis la morgă în vederea efectuării autopsiei.
Este cel al doilea caz de acest gen înregistrat în nici două săptămâni în Argeş, precedentul caz având loc la Cotmeana, unde un bărbat venit la scăldat ca să scape de arşiţa soarelui s-a înecat în timp ce încerca să traverseze înot un lac din satul Dealul Pădurii, iar trupul fără viaţă a fost găsit de scafandrii vâlceni.
Pornind de la aceste două nefericite evenimente, autorităţile le atrag din nou atenţia oamenilor să nu se scalde în locuri interzise şi mai ales să nu intre în apă dacă nu ştiu să înoate.
Val. NICOLAU