Campanie electorală! Judeţul, ţara întreagă au devenit un veritabil câmp de bătălie. Miza? Puterea! Mijlocul de a ajunge la ea? Votul. Cum se pot realiza cât mai multe voturi? Cu promisiuni generoase, dar de regulă mincinoase. Într-o ţară aflată pe marginea prăpastiei. Într-o Românie ca un sat fără câini.

Nu am niciun sentiment negativ faţă de clasa politică. Ea şi-a făcut treaba. Dar, de regulă, a făcut-o prost. Cât se poate de prost. Din acest motiv, puţini sunt cei care pricep unde ne aflăm şi cu cine votăm. Şi aceşti puţini, vreo 40 la sută, după măsurătorile sociologilor, se străduiesc să privească în viitor. Încercând parcă să ţină cont de ce spunea cândva confidentul reginei Maria, ministrul Domeniilor Regale, Barbu Ştirbei: „Să guvernezi înseamnă să prevezi”. Numai că cei mai mulţi dintre cei care au guvernat s-au străduit să prevadă ce-i bine pentru ei, nu pentru binele ţării. Şi aşa am ajuns unde am ajuns. Adică la eşecuri peste eşecuri, de la economie la viaţă spirituală şi siguranţă naţională. Cu cel mai recent eşec se prezintă la alegeri guvernul tehnocrat. Iar PNL-PDL se întrupează din jale ca Electra. Dar să nu anticipăm.

Pentru sfârşitul acestei săptămâni întrebarea esenţială rămâne: cu cine votăm? Tot după măsurătorile celor care sondează opinia publică, electoratul nu se prea îmbulzeşte la vot. Este dezamăgit, scârbit, dezabuzat. Cu atât mai mult cu cât şi-n actuala campanie – anostă şi incoloră – pe câmpul de bătaie combatanţii politici şi-au propus distrugerea adversarului, nu prezentarea de soluţii şi programe pentru redresarea economică şi spirituală a ţării. Pe câmpul de bătălie electorală tropăie impozant PSD-ul. Elefantul din anecdota cunoscută. Cu şoriceii. După el se agită liberalii, salvatorii de ţară – unii le spun sabotori – aldiştii, unioniştii ş.a.m.d. Cum social-democraţii vin totuşi cu programe plauzibile pentru viitor, noii liberali, perdanţii din campania la locale, au trecut la atacul la baionetă, după ce au apelat la artileria prezidenţială îndreptată explicit spre penalii din partidul aflat cea mai mare perioadă la putere. La întruniri, în studiouri, pe facebook, în presa scrisă, recurg la „kalaşnicovuri” şi „zebbeuri”, la batoane de dinamită menite să arunce în aer adversarul. Nu mai contează cine şi ce a făcut bine sau rău. Ţara este împărţită în oameni buni şi oameni răi. Cine sunt cei buni şi cei răi? Asta nu se mai stabileşte la judecata poporului, adică la vot. Dacă tot este alesul poporului, preşedintele stabileşte el pe cine să invite sau nu la Ziua Naţională a României. Şi implicit pe cine să votăm. Asta când aniversăm Ziua Unirii! Păi, ăsta este mesajul, nu?

D-aia vin şi zic că nu am niciun sentiment negativ pentru oamenii politici. Nu am, fiindcă din principiu trebuie să-mi respect preşedintele, să am încredere în judecata lui, chiar dacă mi se pare că nu-i în regulă.

Dar poate că ştie el mai bine unde colcăie puroiul naţiunii, cum ştia şi celălalt preşedinte contestat la referendum de mai bine de 7 milioane de români. Ştie mai bine şi cum funcţionează aparatul juridic, DNA şi serviciile secrete, la care face apel, nu mă îndoiesc, pentru unitatea ţării, pentru ca, la aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire, să fim o naţie unită, nu dezbinată. În care preşedintele s-ar putea să fie nevoit să înveţe să coabiteze. Cu prim-ministrul, şi el expresia majorităţii parlamentare. C-aşa-i normal.

Potrivit acestui model, probabil că ştiu mai bine şi micile partide, care tropăie de zor precum şoriceii pe pod în urma elefantului. Priviţi-i cum defilează ca să salveze România, agitând electoratul: „Ce tare tropăim”! – se minunează ei între ei. Ce-i drept, nu se aude decât la televizor, dar ce contează. Ei ne vor salva, cum ne-au salvat şi altădată pedeliştii când ne-au ars la salarii şi la pensii, la sănătate şi la carte. Ei, cu facebook-urile lor, cu messenger-urile lor, cu ong-urile lor. Căci, potrivit tezei lui Soros, o societate deschisă trebuie dominată cultural mai întâi, întreţinută apoi „democraţia” prin ong-uri, după care cei şcoliţi aici vor fi cooptaţi în instituţiile statului, în guvern. Şi uite aşa e gata democraţia!

Ce spectacol trist! Câtă minciună! Cine împroaşcă mai tare cu noroi. Eterna gargară patriotică. Invidie, suspiciune, delaţiune, manipulare. Afaceri dubioase, scandaluri, bombe. O mediocritate endemică s-a întins ca pecinginea peste un stat ca-ntr-un sat fără câini. Asta şi fiindcă au fost reduşi la tăcere câinii democraţiei. Ziariştii. Au fost reduşi la tăcere sau au părăsit adevărul şi au trecut de partea minciunii.

Bun, şi ce ar trebui făcut? Păi, duminică să mergem la vot şi să-i alegem pe cei care chiar au mai făcut ceva în ţara asta, nu doar au tropăit pe podul fiecărei campanii electorale. Precum şoriceii în urma elefantului: tropăim, tropăim! Că, altminteri, ne alegem din nou doar cu tropăitul, ca până acum.

P.S. Văd că şi pe site-ul nostru tropăie de zor un şoricel şi, citindu-i panseurile veninoase, nu ştiu de ce îmi vin în minte versurile lui Arghezi: „În lumea asta rău făcută/rahaţii scriu în loc să pută”.

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook