Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi dat în trafic săptămâna viitoare.
Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (circa 32 de kilometri) va fi dat în trafic săptămâna viitoare, vineri sau sâmbătă, a transmis ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, aflat în vizită pe șantierul lotului Chețani – Câmpia Turzii din A3, împreună cu premierul Marcel Ciolacu.
„Vineri, sâmbătă se va da în circulație și un alt tronson, de 32 de kilometri aproximativ, între Craiova și Pitești, drumul expres”, a declarat șeful Transporturilor pe lotul din A3, ce ar urma de asemenea să fie dat în trafic începând de joi.
Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) va fi dat în trafic înainte de Crăciun, declara luna trecută ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Acesta estima atunci că la finele anului viitor se va circula pe drum de mare viteză de la Craiova la Constanța.
UMB face toate demersurile ca tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) să fie dat în trafic până la finele acestui an, anunța încă din luna iulie Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. El menționa că va fi asigurată o descărcare provizorie la Colonești, până la darea în trafic a tronsonului 4, pentru ca majoritatea tronsonului 3 să fie folosită.
Din cele patru tronsoane ale DEx12, al doilea, construit de grupul UMB, se află deja în circulație. Pe tronsoanele 3 și 4 lucrează tot grupul controlat de Dorinel Umbrărescu , iar tronsonul 1, construit inițial de italienii de Tirrena Scavi, a fost relicitat și atribuit turcilor de la Ozaltin.