Ieri, chiar în ziua marii sărbători creştineşti a Sfântului Nicolae, în centrul Piteştiului a avut loc un eveniment aparte. Un numeros sobor de preoţi, condus de ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a oficiat o slujbă de sfinţire a unei troiţe amplasată chiar în locul în care s-a aflat altarul Bisericii „Sfântul Nicolae cu Ceas” care a fost demolată în anul 1962. Este vorba despre un monument din lemn care are pe ambele feţe câte un mozaic cu imaginea Sfântului Nicolae. O mulţime de credincioşi s-a adunat la faţa locului, ascultând pledoaria ÎPS Calinic cu privire la necesitatea construirii unei catedrale cu hramul „Sfântul Nicolae” în Piteşti, ca o reparaţie morală şi istorică. Primarul Cornel Ionică a spus că municipalitatea a sprijinit constant biserica şi construcţia de lăcaşe de cult şi că o va face în continuare. La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, şi senatorul Şerban Valeca, viceprimarii Laurenţiu Zidaru şi Sorin Apostoliceanu, Florin Tecău, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, şi Ionel Didea, fost rector al Universităţii din Piteşti. Cei prezenţi au fost serviţi cu portocale, cozonac şi vin fiert, primind şi botezul din partea prelaţilor (dacă au dorit).
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
ion ionescu
e cazul sa se mai faca si locuri de munca pentru copii nostri ca biserici s au facut destule! ia numarati le! arpechimul lichidat,cauciucu,argesana, mobila,berea , tot! biserica nu ne da mincam, avem cite doua sau chiar mai multe in toate cartierele! nici nu o sa mai fie lume sa se duca la biserica daca tineretul nu si gaseste unde sa munceasca si e nevit sa paraseasca tara! calinic sa mai propuna si niste camine de batrini, camine pentru copii orfani,o cantina pentru oamenii strazii!