Peste patruzeci de ani a petrecut Mihail Octavian Sachelarie la Biblioteca Județeană Argeș. O viață de om trăită printre cărți și în slujba cărții. A pornit de jos și a urcat toate treptele ierarhice, înlocuindu-l la conducerea instituției pe Silvestru Voinescu, binecuvântată fie-i memoria! La final de mandat și la ceasul bilanțului, sociologul, publicistul și profesorul universitar a răspuns întrebărilor Cristinei Munteanu și ale directorului ziarului nostru, Mihai Golescu, în calitate de invitat al emisiunii „Subiect de presă”, de la „Antena 3” Pitești.
Măria Sa, Cartea O simplă întâmplare? Ori predestinare? Octavian Mihail Sachelarie crede mai mult în cea de-a doua variantă, pentru că viața sa a stat sub semnul cărții, încă de când era mic. Avea acasă o bibliotecă frumoasă, așa cum multe familii nu posedau. Acum, ajuns la o răscruce de drumuri, la ceasul în care bate gongul retragerii sale, privind în urmă cu firească nostalgie, i se derulează „filmul vieții”. Îndată ce a deprins tainele slovelor, a început că citească, iar lectura a devenit precum respirația. Așa și-a descoperit vocația. „A fost dorința de a mă apropia de acest domeniu al cărților. Era o zi de vară, 1 august 1979, când intram în Biblioteca Județeană, în calitate de angajat. Și anii s-au scurs; atâția ani…”
Prea multă violență Dacă nu rămânea în Biblioteca Județeană, ar fi putut pleca în învățământ; a cochetat și cu mediul universitar, și cu presa. La Universitatea din Pitești a predat Teoria comunicării, a făcut un doctorat în Sociologie. A studiat mult fenomenul violenței în presă și în cadrul emisiunii a accentuat: „Violența este asimiliată imaginii și în zilele noastre incidența este mai devastatoare, din orice act de agresiune se face un… eseu, se face literatură! Violența se vinde! Atrage, este în firea noastră, există în noi. Freud scria despre Eros și Thanatos, dar în scrierile lui din tinerețe, în afară de cele două pulsiuni fundamentale mai scrie despre una: pulsiunea de agresivitate. El consideră că asta există în ființa umană, se află în subconștientul uman”. Îndrăgostit de cărți, pasionat de munca depusă, nu a mai plecat din „Templul Viselor”.
Pe urmele mentorului Atins grav de „virusul” lecturii, prof. Octavian Mihail Sachelarie, la rândul său autor de carte, nu s-a mai putut desprinde de instituția pe care a păstorit-o vreme îndelungată Silvestru Voinescu, omul despre care, întotdeauna, directorul vorbește, plecându-și fruntea cu profundă admirație pentru eleganța personalității dispărute dintre noi. Trăgând linie, la final de mandat, sociologul – care, de acum înainte, va avea timp să scrie tot ce nu a reușit – a recunoscut: „Ca director m-am suspus rigorilor funcției și mi-am dat seama că nu te poți remarca decât dacă ești un foarte bun profesionist și ești recunoscut de breasla din care faci parte. Nu mi-a plăcut să epatez, nu m-a interesat să fiu în centrul atenției. Pentru mine este esențial că am continuat munca mentorului meu și că am dus mai departe instituția, formând niște oameni care lucrează pentru comunitate”.
Biblioteca ieri și azi Care ar fi diferențele majore dintre Biblioteca Județeană Argeș din anul 1979, căreia îi trecea pragul directorul de mai târziu, și cea din anul de grație 2022?, a întrebat Cristina Munteanu. „În perioada aceea, care s-a încheiat în 1990, existau 23 de edituri și 20.000 de cărți intrau, în fiecare an, în instituția care își avea sediul în clădirea în care se află, astăzi, Curtea de Apel. Lucrurile au evoluat. Astăzi, la Pitești există o bibliotecă monumenală, iar în țară mii de edituri. Însă, majoritatea scot maximum un volum pe an și statul nu mai are niciun fel de control. Astăzi, nu mai avem bani să achiziționam nici 1% din producția editorială a României! Este trist. Una dintre mizele existenței unei biblioteci este și selecția informației. O funcție esențială a unei biblioteci este aceea de a transforma informația în cunoaștere autentică. În aceste condiții, rolul grupului de profesioniști dintr-o bibliotecă este să selecteze informația și să o pună la dispoziția oamenilor cât mai rapid. S-au schimbat multe, până și denumirea celui însetat de cunoaștere; nu i se mai spune cititor, ci utilizator. Un termen pe care eu nu îl agreez. Utilizatori sunt peste tot și la magazine, spre exemplu. Un om care apelează la serviciile unei biblioteci înseamnă mult mai mult. Noi urmărim interesele de lectură ale cititorilor noștri, în funcție de structura socio-demografică a comunității pe care o deservim. O bibliotecă este ca o pădure care crește și se dezvoltă, iar noi trebuie să ne completăm colecțiile de carte”.
Mai citim? Se tot spune, generalizând, că românii nu mai citesc. Pe mapamond există din ce în ce mai puțin interes pentru lectura cărților, dar parcă există „forțe” care vor să accentueze că, dintre toate țările Uniunii Europene, România ar fi „oaia neagră”, în care oamenii alocă, într-un an, foarte puțini bani pentru achiziționarea cărților, iar disponibilitatea lor pentru citit este pe o pantă descendentă, de la o perioadă la alta.
„Scoatem Cartea la pensie?”, a întrebat, metaforic, directorul publicației noastre, Mihai Golescu. Directorul Bibliotecii Județene are o mare doză de optimism: „Nu e… dracul chiar atât de negru. Se citește, există un nucleu dur de oameni care frecventează instituția. A fost o perioadă în care sala de lectură era goală, dar lucrurile s-au schimbat. Se întorc tinerii și în sala de lectură! I-am întrebat: de ce veniți? Și au fost sinceri: dacă stăm acasă, nu învățăm nimic; aici e altceva.
Sociolog, bun cunoscător al psihologiei omului și al maselor de oameni, Octavian Mihail Sachelarie a împărtășit telespectatorilor viziunea sa despre biblioteca publică. Ea nu trebuie să fie doar un fel de muzeu al cărților. Și nici nu este, dacă numărăm sumedenia de acțiuni culturale, manifestări artistice, expoziții și lansări editoriale care au loc, aproape zilnic, la Biblioteca Județeană Argeș. Dar edificiul mai are ceva în plus, a subliniat directorul: „Omul nu poate trăi singur și în izolare, fără comunicare, față în față, iar bibliotecile publice sunt și locuri de întâlnire, de socializare a oamenilor cu preocupări asemănătoare”.
Digitalizarea, împotmolită Se discută mult despre digitalizarea instituțiilor, banilor, cursurilor etc. Și a cărților. Ideea este mai veche. Considerându-se că sunt supuse degradării, cărțile ar trebui copiate pe suporturi electronice. Nu e simplu, așa cum se credea. „Un CD dureaza cinci ani. Dar suportul de hârtie este mult mai rezistent decât cel electronic”, a spus Octavian Mihail Sachelarie. Deși este deschis la tot ce este nou și nu are nimic împotriva tehnologiei care a cunoscut salturi uriașe în ultimii ani, totuși, cât privește lectura și cartea în sine, directorul este rezervat: „Personal, am îndoieli în privința digitalizării. Un anumit tip de informație o poți așeza acolo. Dar cartea electronică nu a avut niciun succes, în ceea ce privește literatura. Literatura înseamnă altă ambianță, altă plăcere”. Idei revoluționare au mai fost și despre un proiect amplu – Biblioteca digitală a României – a amintit invitatul emisiunii. Pe hârtie, planul arăta bine. Se întâmpla în urmă cu zece ani însă, cum e situația de la noi, bunele intenții nu se concretizează din cauza birocrației și a unor obstacole mărunte care se ivesc din neant. Totul s-a împotmolit, a admis directorul.
Idee nemaipomenită Sociologul s-a gândit, în schimb la altceva: „Pot face digitalizare la colecțiile speciale și pentru presa veche, mai ales pentru cea care are legătură cu județul și s-ar putea realiza Biblioteca Digitală a Argeșului! Un proiect urgent! Dacă nu ne mișcăm… pierdem timpul!”. Concluzia ar fi că sfârșitul mandatului de director al Bibliotecii Județene Argeș nu înseamnă nicidecum că Octavian Mihail Sachelarie se retrage în… munți. Rămâne ancorat în viața culturală a cetății. Experiența sa și capacitatea organizatorică de care a dat dovadă cu priososință, competenețele sale îl recomandă pentru alte proiecte de anvergură. Pentru a nu pierde un om de valoare de care comunitatea are atâta nevoie.
