Campionatul naţional de nataţie de la Târgovişte le prieşte sportivilor argeşeni. Aceştia au obţinut încă din prima zi rezultate foarte bune.
Înotătorul Mihai Iacob, legitimat la CSM Piteşti, a devenit campion naţional la 200 m bras (2′,28″,53). La ştafeta 4×100 m liber, echipa formată din David Cârciumărescu, Denis Deaconu, Andrei Picui şi Ionuţ Guinea a stabilit un nou record naţional (3′,51″,96). Fostul record (3′,55″,69) data din 2009, aparţinând unei ştafete a celor de la Steaua Bucureşti.
Sportivii legitimaţi la CS Dacia Mioveni au câştigat medalii de bronz: Adrian Nae, în proba 100 m bras (1′,14″,39), iar Delia Safcencu, la proba 400 m mixt (5′,24″,52).
A doua zi
În ce-a de a doua zi, sportivii piteşteni au câştigat trei medalii de aur.
Mihai Iacob a triumfat la proba 100 m bras, acelaşi sportiv obţinând locul al doilea la 400 m mixt. Proba 200 m fluture a fost câştigată de David Cârciumărescu, iar Ana Oţoiu s-a impus la 50 m fluture.
Trei medalii de aur într-o zi
Cea de-a treia zi s-a soldat cu o performanţă pentru sportiva pregătită de Iuliu Berca la CSM Piteşti. Ana Oţoiu a obţinut trei medalii de aur: la 100 m fluture, la 400 m liber şi la 100 m liber. Argintul le-a revenit lui David Cârciumărescu şi Alex Stoica, la 100 m fluture şi, respectiv 200 m fluture.
Ionuţ Guinea şi-a trecut şi el în cont două medalii de bronz: una la 200 m, a doua la 400 m liber. Iar Raisa Nae, sportiva antrenată de Viorel Ciobanu, a obţinut bronzul la 200 m fluture. Este, de altfel, prima medalie naţională obţinută pentru CS Dacia Mioveni 2012.