De un sfert de secol folosesc un vechi model de telefon mobil Nokia. Nu sunt un conservator sau un demodat, dar nu am fost atras nici de smartphone, nici de calculator. Citesc zilnic presa scrisă, cumpărându-mi ziare și reviste de la chioșcuri. Apoi, seară de seară, dintr-un soi de masochism, butonez la nesfârșit telecomanda unui televizor nou, al cărui ecran îmi vine de multe ori să îl sparg cu papucul de lângă pat. În ultimele câteva săptămâni, pe toate canalele românești de știri a fost ceva de groază: o gâlceavă asurzitoare și ipocrită între politicieni care, după spectacol, își dau mâinile pe sub mesele din spatele ușilor închise. „Nucleare” expirate și breaking news-uri fâsâite.
Ore în șir, pe toate posturile se bate apa în piuă, se rostogolesc, sunt comentate aceleași știri și, cu mici deosebiri, se reiau aceleași imagini: ce au mai declarat Câțu și Rareș Bogdan, unde a mai fost la schi sau la golf Klaus Iohannis, pleacă sau nu Mirel Rădoi de la conducerea naționalei de fotbal, cum ar fi fost expediat Mâțu pe lumea ailaltă cu ajutorul medicilor și cum se mai piaptănă Nicușor Dan când bucureștenii îngheață în blocurile de pe vremea Răposatului. Mă întreb ce s-ar face românii dacă în țara asta nu s-ar fi născut și nu ar fi obsedant prezenți pe micile ecrane atotștiutoarea oculistă Monica Pop, antivaccinistele neînfricate Șoșoacă și Dana Budeanu, omul de la miezul nopții Mircea Badea, Dan Bittman și, viitorii sfinți, George Becali sau Teodosie Tomitanul.
Tot ce am publicat de-a lungul anilor în acest colț de pagină și în săptămânalul „Viața medicală” am adunat în 11 volume. Sunt eseuri scurte, sută la sută autentice. Un amestec de râsu’, dar mai ales plânsu’, despre viața din România reală. Unul dintre volume este „Tranziția spre nimic”, iar altul „România, ca un coșmar vesel”. Suntem o țară tristă și un popor care de 30 de ani bate sârba pe loc. Măcar de-ar fi răsărit busuioc!
