Era neînfricată. Mai curajoasă decât un bărbat. Nu s-a temut niciodată de neprevăzutul vieții. Și nici de întunecimea morții. Georgiana Ticu o spunea deseori apropiaților. Și nu glumea. La vârsta ei de doar 30 si ceva de ani, adunase atâtea amintiri cât nu au alții într-o viață întreagă. Străbătuse zeci de țări și mai multe continente. Activase ani la rând în cadrul unui circ vestit și astfel bătuse lumea în lung și în lat. Trăise atâta timp departe de casa natală din Domnești, printre români și printre străini. Printre oameni și animale, printre fiare sălbatice și reptile. Sensibila făptură a Georgianei îmbrățișa la piept cu aceeași duioșie un iepuraș alb scos dintr-un joben dar și un pui de leu ori un piton înfricoșător. Nimic nu o intimida, nimic nu o speria.
Cu poveștile ei dar si cu fotografiile care-i confirmau întâmplările trăite, fermeca pe unde trecea cadrele medicale, prin toate spitalele și clinicile unde făcuse investigații și tratamente. O îndrăgeau cu toții, medici și asistente. Dar mai ales erau înduioșați de soarta ei. Boala care-i curmase drumurile tinerei era incurabilă, cea mai teribilă dintre toate. Cancer. La plămâni, la oase…extins în trupu-i firav al fetei. Organismul îi fusese afectat, devastat de suferință. Dar ochii îi străluceau luminoși. În ei se citea dorința de a trăi. Deși conștientă de șansele infime pe care le mai avea, Georgiana credea în ele. Spera într-un miracol.
Anul trecut în ziua de 21 martie avea să fie ultima ei aniversare. Cu doar câtva timp în urmă, pe 1 martie, primise un „mărțișor” deosebit care a avut darul de a o face fericită. Liliana Rada, o asistentă din Curtea de Argeș cu care Georgiana se împrietenise în timpul îndelungat petrecut în spitalul din Orașul Regal, i-a adus tinerei, în casa părintească din comuna Domnești o carte. Buna prietenă, pe cheltuiala ei, publicase poeziile scrise de Georgiana! Pe când se aflase mai demult pe patul spitalului din Ștefănești, romantica pacientă a așternut pe hârtie gândurile, stările, visele ei, sub formă de versuri.
În cartea „Zbor de fluture”, tipărită pe ascuns fără ca autoarea să știe, fata a descoperit și textul emoționant al unei alte prietene, Mihaela Olteanu pe care o numea „sora mea secretă”. Cât s-a mai bucurat! Își amintesc astăzi înlăcrimați cei care au sunat-o și au felicitat-o în seara de 21 martie 2021 că mica ei operă literară era subiectul preferat. Le-a vorbit tuturor despre „mărțișorul” primit, în fapt un vis împlinit. Au urmat alte luni în care Georgiana a luptat pentru a-și salva viața încercând și tratamente naturiste care pentru câtva timp au făcut-o să se simtă mai bine.
„Plânge sufletul despărțit de trup…” aflăm dintr-o cântare bisericească specifică înmormântării. Dar poate că al Georgianei a zâmbit. A scăpat de infernalele-i dureri care o făceau să își roage moartea. Așa reiese din înregistrările audio rămase în urma ei și în care spunea că nu mai poate îndura. Într-una, păstrată de prietenii care i-a cinstit memoria astăzi, aprinzând o lumânare și pomenind-o la altar, nefericita mărturisește cum a fost de ziua ei aniversară cu un an înainte și în general cum „petrece” pe 21 martie. Pentru cei care au cunoscut-o și prețuit-o, audiția este cutremurătoare confirmând durerosul adevăr că omul „ca floarea câmpului se trece, ca o umbră, ca un vis…” și rămâne în urma-i, iată, doar fotografiile și-o voce ajunsă la noi parcă, de departe, de foarte departe…
