Într-una din zilele trecute am citit o carte scrisă de Pascal, în care mi-am aflat alinarea şi mângâierea. Gânditorul francez spune că omul nu este decât o trestie, dar o trestie care gândeşte. Când am citit părerea respectivă, m-am întrebat de ce tocmai o trestie. Abia când, într-o cafenea, a leşinat un om, am înţeles. Întâmplător se afla acolo un medic, care l-a examinat şi şi-a dat seama că era un caz de inaniţie. Atunci am înţeles că viaţa omului este grea, iar năzuinţa lui este de a o uşura.

Astăzi, însă, lipsa gândirii ne este chiar la îndemână, căci ne-au venit în ajutor mijloacele electronice şi de informare în masă. Google este unul dintre mijloace. În aceste condiţii, trestia lui Pascal cunoaşte o degenerare lăuntrică care e mai periculoasă decât orice pandemie. Nu mi-e teamă că mijlocele tehnice actuale încep să gândească, mi-e teamă că aceste mijloace îl vor deposeda treptat pe om de gândire şi vor elimina din sufletul lui sentimentele, prin mecanizarea lor. Drept care, omul nu ştie că puterea lui în faţa vieţii rezidă din gândire. Iar mulţi dintre cei care gândesc nu o fac raţional. Ei gândesc în imagini de basm. Sau în teorii seci. Le place să discute despre alter-ego, despre intuiţie, despre apusul civilizaţiei etc. 

Realitatea însă nu seamănă cu basmul oriental sau cu metode de captare a misterului. Ea este plină de obstacole şi pericole. De exemplu, pandemia de Covid-19 mă determină să nu-i dau dreptate lui Pascal. Căci pentru unii trestia refuză să gândească; ei nu au acea adâncime sufletească care să le dea puterea de a înfăţişa viaţa cotidiană aşa cum e în realitate. Au trecut veacuri întregi şi Don Quijote continuă să colinde lumea. Iar noi încă ne luptăm cu morile de vânt. Aceasta este istoria erorilor umane. 

 Rezumându-ne însă la a-l citi numai pe Pascal, avem doar o argumentaţie teoretică seacă. El ne spune că omul gândeşte, dar nu ne menţionează că adevărata gândire este cea care leagă teoria de realitate. Căci teoria fără realitate este utopică, iar realitatea fără teorie este oarbă.

De exemplu, indiferent cât de multă psihanaliză am cunoaşte, niciodată nu vom şti ce se petrece cu adevărat într-o casă de nebuni. Dar dacă am merge să vedem o astfel de casă, nu am mai dormi multe nopţi. Am rămâne profund impresionaţi. Oare ce învăţătură l-a creat pe Buddha, dacă nu priveliştea bătrâneţii, a bolii şi a morţii?! Aşa încât concepţiile filosofice nu sunt decât teorii. Dar dacă aruncăm o privire în psihanaliza cazurilor reale de nevroză şi vedem cu ochii noştri ce devastări produc indiferenţa şi ignoranţa oamenilor, vom rămâne pe veci marcaţi. 

Prin urmare, ce vreau să spun aici? Faptul că, privind cu ochi critici realitatea în care trăim, ne vom da seama că avem nevoie de demnitate, solidaritate, concurenţă loială, egalitatea şanselor, justiţie, religie, cultură şi tradiţii, avem nevoie de locuri de muncă şi, cel mai mult, de un trai omenesc şi civilizat, nu de politicianism ieftin, dâmboviţean. Sau de teorii şi retorici mefistofelice, pentru că realitatea este mult mai dură decât o surprind aceste teorii şi politicianisme. Dar vom vedea în continuare mori de vânt şi vom fi îndopaţi cu politici de austeritate, în timp ce găştile puterii vor cumpăra şi stăpâni, ca şi până acum, în regim de proprietate privată, oraşe, păduri, dealuri, câmpii, ape şi sate. Chiar şi pe noi şi viaţa noastră.

Distribuie pe Facebook