Trenul din estul sălbatic – Un reportaj inedit.

Primesc la redacție o scrisoare de la un absolventă de facultate silvică, revenită pentru o zi la Curtea de Argeș, acolo unde fusese repartizată prin anii 1967 sau 1968. N-a rămas aici decât o jumătate de an, brașoveancă fiind, pașii au purtat-o prin mai multe locuri din țară, apoi la București. M-a surprins, nu pot să spun plăcut, nu atât cum a văzut „orașul regal”, cât modul sălbatic în care se călătorește de la București la Curtea de Argeș, via Pitești. Nu cred că este lipsit de interes să vedem – și noi, și dl. Grindeanu, ministrul Transporturilor din România – cum se călătorește pe CFR în anul de grație 2022. Ca-n vestul sălbatic? Ba nu, ca-n estul sălbatic!  Vorbă multă, sărăcia călătorului! Să dăm cuvântul, apoi, și reprezentanților transporturilor feroviare. Să ne spună ce și cum? Și, mai ales, cum rămâne cu gara – fantomă din orașul regal. Așadar, la drum! Inginerește!

Dragă M.,

Hai să-ţi fac un jurnal şi să-ţi povestesc despre excursia pe care am făcut-o duminică, în 16 octombrie 2022, împreună cu soţul meu Mihai, la Curtea de Argeş. Am dorit să profităm de vremea frumoasă din toamna asta minunată şi să ajungem să   vedem, din nou, orăşelul şi Mănăstirea:

⦁ plecat din Bucureşti spre Piteşti cu tren IR1781 – „Săgeata Albastră“ (2 garnituri), dimineaţa, ora 7,34; condiţii normale de călătorie; număr moderat de călători;

Notă: 1 garnitură (a 2-a) detaşată în gara Goleşti pentru direcţia C-lung Muscel;

⦁ sosit la Piteşti (1 garnitură „Săgeata Albastră“), ora 9,27;

⦁ transbordare la Piteşti în (1) vagon-automotor – tren R9531;

⦁ plecat din Piteşti spre Curtea de Argeş cu (1) vagon-automotor – tren R9531, ora 9,55; curat, capacitate 64 locuri pe scaune; 50% scaune ocupate de călători; condiţii nostim-arhaice incomode de călătorie: scaune tari din material plastic – lipsea fosta căptuşeală din material textil pentru şezut; culoar îngust între rândurile de scaune; cabină WC minusculă cu (cuvă) vas „turcesc“, oarecum curată, deşi ruginită, hârtie higienică şi săpun la discreţie, fără apă la robinet!; totuşi, posturile de conducere dotate cu echipamente moderne (vagonul-automotor dotat cu 2 posturi de conducere, amplasate la capetele vagonului).

Gară tristă și abandonată

Sosit Curtea de Argeş, ora 10,55;

⦁ gară tristă, abandonată (deşi de mare valoare istorică şi arhitectonică, construită în anul 1880 – arhitect italian Giulio Magni, constructor inginerul român Elie / Ilie Radu; una din primele gări construite în Regatul României; pe şina de la Linia 1, marcat anul de fabricaţie 1893);

⦁ ceas valoros de epocă (marca Paul Garnier – Paris; mulţi s-ar mândri cu astfel de raritate într-o gară !), plasat pe zidul exterior dinspre liniile de cale ferată, cu mecanismul defect, încremenit, (nu se ştie când) la ora 6 şi 37 minute;

⦁ faţada încă nerenovată!, deşi a fost îndepărtată pânza de mascare întinsă în anul 2016;

⦁ lipsă afişaj vizibil cu informaţii referitoare la mersul trenurilor spre Piteşti/ Bucureşti etc. şi dinspre  Bucureşti/Piteşti;

⦁ lipsă Birou funcţional de Informaţii CFR şi/sau turistice;

⦁ lipsă Casă de Bilete funcţională (biletele se cumpără în tren de la conductor, obligat să manevreze bani şi să circule prin vagonul aglomerat/ superaglomerat de călători);

⦁ lipsă „Sală de Aşteptare”;

⦁ lipsă serviciul „Depozitare Bagaje”;

⦁ lipsă WC funcţional! (cel existent este blindat, astfel încât călătorii sunt obligaţi să apeleze la tufele şi copacii din jur);

⦁ lipsă mijloc de transport în comun în serviciul călătorilor, cu program adaptat sosirii şi plecării trenurilor;

⦁ lipsă taxiuri sau număr de telefon la care călătorul să poată solicita serviciul TAXI;

⦁ lipsă alte servicii necesare într-o gară, precum: chioşc unde călătorul să poată cumpăra măcar o sticlă de apă minerală etc.

Drum pe jos până la Mănăstirea Curtea de Argeş;

⦁ popas în Piaţa şi în Hala Agroalimentară; legume şi fructe proaspete, apetisante, frumos expuse; varietate de brânzeturi; cumpărat o rotiţă caşcaval afumat „Brădet“ (la Braşov nu se găsesc brânzeuri sau lactate marca „Brădet“!);

⦁ vizitat Necropola Regală şi Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală; observat în interiorul cupolei un brâu de picturi sfinte în fază incipientă de degradare (şterse), posibil datorită condensului şi ventilaţiei defectuoase a aerului; vizitat întregul areal al Mănăstirii; arhitectură unică ce fascinează şi impresionează, ca dintotdeauna!

Constatări: oraş curat, liniştit; Parcul Sân Nicoară, frumos!; Bulevardul în renovare; salutară preocuparea edililor pentru refacerea trotuarelor şi spaţiilor verzi în lungul Bd-lui Basarabilor; animaţie şi aflux de oameni / turişti în zona, în curtea şi în grădina Mănăstirii – estetic şi bine întreţinută; salutară iniţiativa edililor pentru crearea unei parcări lângă Mănăstire; poliţişti în acţiune pentru dirijarea circulaţiei şi păstrarea atmosferei civilizate în zona Mănăstirii; găsit WC Public în curtea Mănăstirii: curat, civilizat, taxă acceptabilă, însă greu accesibil din cauza scării înguste spre subsolul adânc, mai ales persoanelor cu dificultăţi locomotorii; nu ştiu dacă parcarea de la baza Mănăstirii are WC Public.

Nu am avut timp să servim prânzul la niciun restaurant, astfel că ne-am delectat cu plăcintele Machedonene cu brânză dulce şi stafide, cumpărate la Patiseria B… de lângă Biserica Sf. Gheorghe (EXCELENTE! Miam, Miam!…)

⦁ drum pe jos de la Mănăstire la Gara Curtea de Argeş, pentru înapoiere cu trenul la Bucureşti:

⦁ ajuns în gară cu circa 50 minute înainte de plecarea vagonului-automotor – tren R9534, astfel că am putut ocupa două locuri pe scaun;

⦁ în tren cumpărat de la conductor bilete Curtea de Argeş – Piteşti (tren vagon-automotor R9534) şi în continuare Piteşti – Bucureşti (tren „Săgeata Albastră“ IR1794);

Scene de film realist… dezolant!

Plecat din Curtea de Argeş, ora 16,00; condiţii execrabile şi inumane de călătorie!: peste 100 călători pe scaune şi în picioare, tineri mai ales – studenţi şi elevi care plecau la facultate sau la şcolile din Piteşti şi Bucureşti unde studiază, obligaţi să stea mai mult de o oră claie peste grămadă pe culoarul îngust, lângă bagaje voluminoase – geamantane, trolere, sacoşe, rucsacuri – care nu au încăput sub scaune şi nici toate pe suporţii de bagaje, unde oricum se ajungea greu, datorită barelor de mână incomod amplasate în faţa suporţilor propriu-zişi, posibil încărcate cu mâncare şi haine curate pentru săptămâna următoare, aduşi în gară de părinţi cu automobilele proprii; imposibil oricui de ajuns la cabina WC!

În Gara (posibil) Merișani, o mamă tânără cu doi copii mici (3 şi 5 ani) şi un cărucior – maşinuţă pentru cel mai mic, pe care am remarcat-o dimineaţa în drumul spre Curtea de Argeş, abia a reuşit să coboare din tren, dar numai pe partea opusă gării şi peronului, pentru că nu a putut ajunge la uşa din celălalt capăt al vagonului unde era peronul, din cauza aglomeraţiei, şi numai ajutată de conductor, care a coborât din tren întâi mama şi apoi copiii, unul câte unul (primul, cel mai mare), şi la urmă căruciorul – maşinuţă pentru copil. Au fost lăsaţi cu grijă pe sol – un tăpşan cu iarbă în pantă coborâtoare, aflat la aproximativ un metru sub treapta inferioară (cea mai de jos) de coborâre din vagon.

Conductor omenos, scena însă uluitoare! Nu mai vorbesc de situaţia deosebit de periculoasă. Din fericire, copiii au fost liniştiţi, niciunul nu a plâns, nu a ţipat, nu s-a speriat. Se uitau miraţi la tren şi nu înţelegeau ce se întâmplă. Dânșii cum călătoresc?

Sosit în Gara Piteşti, ora 17,01, Linia 1;

⦁ transbordat în trenul IR1794 – „Săgeata Albastră“- (numai o garnitură!), deja garat la Linia 2.  Am reuşit să ocupăm două locuri pe scaune, nerezervate;

⦁ plecat din Gara Piteşti, ora 17,12; din nou condiţii inuman-execrabile de călătorie: aglomeraţie, afux şi mai mare de călători urcaţi în Gara Piteşti şi în gările de pe parcurs – Goleşti  şi Găeşti, de asemeni tineri, studenţi la Bucureşti, cu multe bagaje de tot felul; cine a avut noroc,  a prins un loc pe scaun, alţii au stat peste 2 ore în picioare până în Gara de Nord – Bucureşti, pe culoarul vagonului, cu şezutul pe propriul/propriile bagaj/bagaje, sau cu şezutul pe treptele interioare ale vagonului, sau masaţi compact în spaţiul dintre uşile vagonului şi în faţa WC-ului, încât era imposibil oricui să ajungă acolo dacă era necesar.

În timpul călătoriei în cele două trenuri de înapoiere la Bucureşti, m-am gândit la Ministrul Transporturilor – dl. Adrian Grindeanu, şi la colaboratorii Dumnealui din minister. Cum ar fi să călătorească şi Dânşii în astfel de condiţii, măcar o singură dată ? Înţeleg că bugetul ministerului este dirijat pe construcţia de autostrăzi, dar cu condiţiile de transport ale călătorilor pe calea ferată românească, cum rămâne, când preţul benzinei a crescut, iar   călătorii au migrat spre transportul feroviar? Ar fi, într-adevăr, mai mult de comentat în această privinţă. Mă gândesc de asemeni la situaţia municipiului Curtea de Argeş. 

La alții se poate…

Consider insuficiente numai 3 curse duble de trenuri (dus-întors), între municipiul Curtea de Argeş şi Piteşti – capitala judeţului. De ce nu pot fi înfiinţate mai multe curse care să asigure trasportul pe calea ferată al studenţilor şi elevilor, care studiază în alte localităţi, de asemeni localnicilor, utile şi turiştilor pe tot parcursul anului ?

Dacă nu este posibilă suplimentarea trenurilor pe cale ferată, pot fi înfiinţate mai multe curse auto dus-întors (autocar/microbuze), cu plecare din faţa Gării Piteşti şi sosirea în faţa Gării Curtea de Argeş, care să preia afluxul de călători – studenţi, elevi, localnici, turişti – măcar la  sfârşit de săptămână (vineri, sâmbăta şi duminica), la ore convenabile.

În sezonul turistic, poate ar fi de interes introducerea în circulaţie a unui tren de epocă,  pe ruta Gara Piteşti – Gara Curtea de Argeş şi retur, cu plecarea la oră fixă din cele două gări, însoţit de ghid, care să prezinte istoria judeţului şi a principalelor obiective turistice. De curând, în septembrie 2022, am făcut împreună cu familia mea o excursie în Maramureş. Am dorit să ajungem neapărat la Vişeul de Sus şi să călătorim cu Mocăniţa.

Activitatea de exploatare şi prelucrare a lemnului continuă pe platforma fostului IFET Vişeul de Sus şi, pentru susţinerea financiară suplimentară, a fost reînfiinţat trenul forestier pe cale ferată îngustă Mocăniţa, care parcurge 46 km pe Valea Vaserului (Valea Apei) din cei peste 70 km, într-o zonă montană sălbatică, deosebit de frumoasă, care atrage mulţi turişti, vara şi iarna, pe care organizatorii îi răsfaţă în cele două popasuri, cu bucate tradiţionale şi un program artistic – muzică şi dansuri populare – susţinut de artişti autentici din zonă.

Turiştii au ocazia să viziteze la km 46 şi un Muzeu, în care este prezentată istoria locului   şi luptele duse în munţii Vişeului, în Primul Război Mondial. Da, organizare gândită, impecabilă, care aduce turişti şi bani! Poate o idee pentru dezvoltarea turismului în zona istorică Curtea de Argeş.

Doina ANCA, Bucureşti, 16 octombrie 2022 

P.S. Nu-i la mijloc nicio invenție jurnalistică. Scrisoarea este autentică și o publicăm ca atare, pentru a arăta și autorităților percepția românului despre modul în care  se călătorește în România și modul în care serviciile de stat își fac treaba. De mântuială și în bătaie de joc! Mai e loc și de mai rău? Să sperăm că nu, că am ajuns la capăt de linie. De aici încolo, așa nu se mai poate! Sau poate că distinsul domn timișorean Grindeanu este de altă părere. Rămâne de văzut și de citit! Ca-n vestul sau ca-n estul sălbatic? La urma urmei ce ar fi de făcut? De verificat fiecare punct-sesizare din scrisoare și corectat. Nimic altceva!