Trei oameni au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier produs pe raza comunei Bradu.
Evenimentul a avut loc luni după-amiază pe DN 65B, unde Aurel V., de 50 de ani, din Piteşti, se afla la volanul unui tir plin cu marfă. După ce a ieşit dintr-o curte, conducătorul auto a virat la dreapta către autostradă. Fiindcă nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate, a izbit violent un taxi Dacia Logan condus regulamentar de Răzvan D., în vârstă de 39 de ani, din Piteşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea taximetristului, a lui Alin P., de 29 de ani, şi a Ramonei A., de 28 de ani, ambii pasageri în taxi. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean. Taximetristul suferise un traumatism cranian minor, iar cei doi pasageri aveau leziuni de coloană lombară (bărbatul), respectiv suspiciune de fractură la braţul drept (femeia). Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe timpul cercetărilor traficul rutier s-a derulat pe o singură bandă.