Am subliniat de mai multe ori, în paginile ziarului nostru, că inconştienţa unor şoferi şi motociclişti aproape că nu cunoaşte limite. Un astfel de caz s-a petrecut chiar azi, lângă Topoloveni.
Polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni l-au depistat pe anume P.S., un tânăr de 29 de ani, de loc din comuna Rătești, care a conducea o motocicletă neînmatriculată, pe DN7 , în apropiere de oraşul Topoloveni, cu fără a poseda permis de conducere.
Colac peste pupăză, de parcă două infracţiuni n-ar fi fost de ajuns, tânărul a comis-o şi pe a treia: s-a urcat în şaua motocicletei după ce băuse.
I-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 334, 335 și 336 din Codul Penal, ceea ce l-ar putea duce pe inconştient la puşcărie.
Imaginea este de arhivă