Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Lunca Corbului au fost sesizaţi cu privire la furtul unei borsete cu bani, bunuri personale şi un telefon mobil. Totul s-a petrecut în doar câteva minute, când persoana vătămată se afla în zona unui popas situat pe raza comunei Găneasa, judeţul Olt. Păgubitul a reuşit să reţină totuşi faptul că suspecţii se deplasează înspre municipiul Piteşti cu o autoutilitară.
„Ca urmare a sesizării, poliţiştii au identificat în trafic un autovehicul care corespunde descrierii, mai exact un Ford Transit, condus de un tânăr care era însoţit de un alt bărbat. După efectuarea controlului autoturismului, au fost descoperite bunurile, care au fost ulterior restituite persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene.
Oamenii legii au stabilit că este vorba despre Ionuţ Dragoş F., de 21 de ani, şoferul maşinii, şi Ciprian Codruţ O., de 28 de ani, ambii din Berevoeşti, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Un Comentariu
Anonim
Toata povestea si cu bune si cu rele o gasiti aici: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10220541020340319&id=1377683193
Eu fiind cel pagubit.