Politica a devenit, în România, nu o „servitoare” a ţării, ci mai mult un show. „Scena” televiziunilor este mereu aglomerată: se aruncă vorbe peste moderator, ca ţaţele peste gard, se „plânge” mioritic, fără preocuparea pentru soluţii şi acţiuni practice. False „breaking news” umplu ecranele. La sfârşit, telespectatorul este îngropat/sufocat de cuvinte…. De aceea, termenul a fost schimbat: se foloseşte cu semnificaţii multiple – toate incomode pentru cei aleşi – cuvântul politicianism. Politica a devenit, în evoluţia sa, de la întrebarea „Ce-aţi făcut în ultimii 5 ani?”, un teren fertil pentru „lingvistica politică”. Astfel, în diferite împrejurări, cuvinte sau sintagme au rămas vii pentru un dicţionar sui-generis: grămadă de fiare; capitalism de cumetrie; baroni locali; brucanisme; literatura de sertar; intelectualii lui Băsescu; lupii tineri; a explodat mămăliga; pepsiglas; genuche; lumea post-adevărului; cleptocraţie – furtocraţie; băieţii deştepţi; neomarxişti; apel către lichele; binom, statul paralel; valeţi ai Istoriei şi multe, multe altele (n.n. – vă las plăcerea de a completa lista). Au devenit obişnuite şi unele porecle: cucuveaua de la Cotroceni; marinarul; ţapul; blonda; piticul; mandolină; neamţul; supermanul (termen pe care şi-l atribuie Câţu) şi – acelaşi îndemn – completaţi dvs. lista.
Societatea democratică normală îşi revendică idealul meritocraţiei, adică promovarea valorilor, pe merite, pe competenţe dovedite, în contrast cu nepotismul, cu lucrătura „PCR” (pile-cunoştinţe-relaţii), dar mai ales în dispreţ faţă de prostocraţie (incultura, incompetenţa, decăderea intelectuală promovate în poziţii decidente).
Recent, lumea presei, mai precis „Cotidianul”, a atras atenţia cu un eveniment editorial care depăşeşte simpla lansare. Este vorba de volumul, coordonat de doi ziarişti de notorietate – Cornel Nistorescu şi Octavian Ştireanu – care poartă titlul „Trecerea la prostocraţie”. În rândurile asistenţei s-au numărat trei foşti premieri, cinci foşti miniştri, oameni de cultură, oameni de afaceri, ziarişti ş.a. Trimiterea la actualitate este evidentă. Ea a fost accentuată şi de o Declaraţie a Grupului de Apărare a Democraţiei (GAD).
Pentru că aceasta nu este, deocamdată, la îndemâna tuturor, redăm câteva idei: „În România este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestaţiile preşedintelui, premierului şi şefilor serviciilor secrete, inclusiv a comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informaţii către presă şi populaţie, luând decizii în treburile publice cu mentalitatea de proprietar privat şi angajând ţara ca pe o feudă personală în operaţiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.
Reclădirea normalităţii în România presupune cel puţin trei componente esenţiale: revenirea de la „guvernul meu” la „guvernul ţării”; revenirea la Constituţie; revenirea la dezbaterea deschisă, obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, iniţierea prezentului grup fiind o contribuţie la aceasta. „Declaraţia de la Bucureşti”, cum a fost numită, este motivată de şapte argumente „pentru că”. Îl prezentăm pe primul: „Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic şi democratic, spre care este împinsă ţara de către actualul regim”.
Declaraţia este semnată de 11 personalităţi, în frunte cu Andrei Marga. Ele se definesc astfel: „Persoane publice care împărtăşesc aceleaşi valori, au aceleaşi opinii despre situaţia actuală din ţară şi gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluţie a societăţii româneşti”
