Ceea ce înainte reprezenta pentru cinefili mai ales dar în special pentru admiratorii lui Alain Delon, un simbol, în speță litera „Z” care îl reprezenta pe fabulosul Zorro, interpretat de actorul francez, a căpătat altă conotație. Se știe, pe tancurile și blindatele trimise de Vladimir Putin în Ucraina apare scrisă mare cu alb, litera „Z”.
Unii sportivi ruși în competiții internaționale au bravat și ei tot cu „celebra” literă pe tricouri în semn de susținere a liderului de la Kremlin și a deciziilor sale în privința „operațiunii militare speciale” din țara vecină.
Ca un fapt divers, într-o zonă din Pitești au apărut de câteva zile astfel de litere scrise pe tomberoane cu vopsea sau pe trotuare cu cretă. Ideea aparține, se presupune, unor adolescenți teribiliști. Acest tomberon a fost fotografiat recent în apropierea unui hipermarket din cartierul Craiovei, pe o stradă cu câteva case.
Întâmplător pe aici trec câteva femei din Ucraina, refugiate găzduite la Pitești. Ele nu locuiesc departe și merg deseori la hipermarket vânând promoțiile, căutând să cumpăre alimente mai ieftine pentru copiii lor. Desigur, înțeleg și ele că „Z-urile” scrise în acest fel sunt glume. Dar unele amare.