Nu agreez din principiu unele operaţii estetice, mai ales că la o anumită vârstă acestea mai mult urâţesc decât înfrumuseţează. Dar, butonând, zilele trecute, în fugă, telecomanda, am dat, pe un post specializat în anomalii şi paranghelii, peste o „fătucă” (vorba prietenului meu Ion Cristoiu) de 18 ani, „lucrată cu bisturiul” în mai toate părţile corpului, care, fiind rugată să-şi motiveze opţiunea, cu o obrăznicie, cu un tupeu şi cu o inconştienţă alarmantă, a turuit nişte răspunsuri care pur şi simplu m-au uluit şi m-au revoltat. „Noi, fetele, suntem veşnic nemulţumite: dacă suntem grase, vrem să devenim slabe; dacă suntem înalte, vrem să ne scurtăm înălţimea; dacă avem părul lung, ni-l tăiem; dacă suntem brunete, ne vopsim în blonde”, afirma, fermă şi cu ostentaţie, tânăra care pentru a-şi îndeplini toate dorinţele, „din criză de timp”, a trecut „de la zi la fără frecvenţă” la o şcoală particulară. „De fiţe”, adică. Am aşteptat în zadar şi nemulţumirea pe care, sincer şi logic, dar şi obiectiv, trebuia să şi-o expună: „Dacă suntem proaste, vrem să devenim deştepte”. Neauzind-o, mi-am imaginat, totuşi, că întrebarea a fost rostită şi i-am spus – în gând, bineînţeles – că asta nu poate face niciun medic, oricât de copil de bani gata ar fi, pentru că transplantul de cap nu este… posibil. Deocamdată. Spre nenorocul celor care ar trebui să şi-l facă!
În acelaşi timp, pe un alt post, câţiva copii se bucurau, îmbucând cu disperare dintr-un codru de pâine goală-goală, şi-l priveau pe cel care, la un colţ de stradă, li-l dăruise, „ca pe Dumnezeu coborât pe pământ…”
Dan ROTARU
