În cele cinci luni încheiate din această sesiune, un parlamentar român a muncit în plen mult mai puţin decât lucrează într-o singură lună un salariat cu program standard de opt ore.
Comparaţie
Un salariat care lucrează, în medie, 22 de zile în fiecare lună, totalizează circa 176 de ore la serviciu lunar. Senatorii au cumulat, în cele 36 de şedinţe de plen din februarie până în iunie, inclusiv în sesiunea extraordinară din iulie, aproape 104 ore de lucru, în care au dezbătut şi votat proiecte de legi, ordonanţe ori au susţinut declaraţii politice. În cazul deputaţilor, este vorba de 35 de şedinţe de plen, care reprezintă în total aproape 94 de ore. Pe de altă parte, la şedinţele de plen ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor se adaugă cele opt şedinţe de plen comun ale celor două Camere. Senatorii şi deputaţii au avut câte două zile de plen pe săptămână în sesiunea proaspăt încheiată, luni şi marţi. La acestea se adaugă timpul petrecut în şedinţele comisiilor de specialitate, de obicei tot lunea şi marţea, înainte sau după plen, însă uneori şi în zilele de miercuri. Cu toate acestea, majoritatea parlamentarilor părăsesc Capitala încă de miercuri pentru a se deplasa în teritoriu. Iar aici, aleşii ar trebui să aibă activitate în circumscripţiile electorale, pentru a-şi consulta alegătorii. Cu toate acestea, birourile din teritoriu sunt fie de negăsit, fie nu sunt deschise pentru audienţe.
Vacanţe…
Pe de altă parte, în această sesiune activitatea a fost suspendată timp de o lună pe perioada campaniei pentru europarlamentare. Chiar şi în afara acestei perioade, prezenţa parlamentarilor la şedinţe s-a dovedit în nenumărate rânduri greu de întrunit. La Camera Deputaţilor, pe 13 mai, durata şedinţei a fost o premieră pentru istoria Parlamentului din ultimii ani: 24 de secunde. Durata medie a unei şedinţe de plen la Senat a fost de 173 de minute, în vreme ce deputaţii au petrecut la plen în medie 160 de minute. Pentru activitatea lor, deputaţii şi senatorii primesc lunar o indemnizaţie de cel puţin 5.000 lei în fiecare lună, inclusiv în perioada vacanţelor parlamentare, două luni în timpul verii şi o lună în timpul iernii. În sesiunea parlamentară au fost aprobate în Camera Deputaţilor şi în Senat 110 acte normative, care au devenit legi ca urmare a promulgării şi publicării în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, iniţiatorul cu cele mai multe acte normative promovate nu a fost instituţia parlamentară, ci Guvernul, care a iniţiat 67% din proiectele care au primit acceptul parlamentarilor şi au devenit legi. De cealaltă parte, parlamentarii au fost iniţiatori a 31% dintre legile votate şi intrate în vigoare în această sesiune, adică 27 de legi.
Claudiu DIŢA