Tragedie uriașă! Doi morți și trei răniți în urma unui accident.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița, accidentul s-a produs, marți, între un autocar și un autoturism. În total în cele două autovehicule se aflau 18 persoane. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 2, în zona localității Movilița.
În urma impactului au rămas blocate în autoturism două persoane care au suferit răni grave, echipajele medicale declarând decesul. Conform IPJ Ialomița, cele două persoane sunt șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 61 de ani, și o femeie de 57 de ani, ambii din comuna Bărbulești.
Victimele conștiente au fost evaluate la fața locului, ulterior o persoană fiind transportată la Spitalul Municipal Urziceni. Celelalte două au refuzat transportul.
La locul accidentului au intervenit detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Totodată, în sprijinul acestora, au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița și un echipaj SAJ Bacău, aflat în trafic.
Conform centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, circulația a fost restricționată pe un sens și se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor.
(Sursa: romaniatv.ro)