În cursul zilei de azi, Poliţia a fost sesizată prin dispeceratul 112 că la Ştefăneşti s-a produs un omor. O femeia de 28 de ani a fost ucisă de propriul său soţ, care i-a tăiat gâtul cu un cuţit.
Ucigaşul a fugit de acasă imediat după comiterea omorului, împreună cu copilul său, în vârstă de numai trei ani. dar a fost prins la nişte rude de-ale sale, pe raza Ştefăneştiului.
Din câte ştim deocamdată, ucigaşul a încercat să şteargă urmele omorului, incendiind cadavrul soţiei sale.
Ştire în curs de actualizare, vom reveni.
Actualizare, ora 16,30 – La această oră, ucigaşul de la Ştefăneşti este audiat de poliţiştii anchetatori. Foarte probabil, aceştia se pregătesc să îl reţină pentru 24 de ore. În cursul zilei de mâine, acesta urmează să fie prezentat unui judecător, pentru emiterea unui mandat de arestare.
La audieri, ucigaşul (în vârstă de 34 de ani) a dat dovadă de un cinism care i-a şocat până şi pe anchetatorii care au văzut şi auzit o mulţime în vieţile lor de criminalişti. Acesta ar fi declarat că „n-o să regret toată viaţa ce-am făcut io acuma”, cu referire la uciderea soţiei sale.
De-a dreptul şocant este că, la scurt timp după ce şi-a omorât nevasta, bărbatul, pe nume Doru Stoianof, de 34 de ani, a intrat pe facebook, unde şi-a mărturisit crima. Printre altele el zicea că cine iubeşte prea mult, aşa cum a făcut-o el, o ia razna.