Tragedie în Argeș. Plecat la Focul lui Sumedru, a ajuns mort în lac.
Joi, un cetăţean a alertat autorităţile că, în timp ce trecea pe marginea lacului Budeasa, a văzut cadavrul unui bărbat care plutea în apă foarte aproape de mal. La locul incidentului s-au deplasat poliţiştii din comună, care au solicitat sprijinul pompierilor militari, aceştia au scos trupul fără viaţă la mal, iar echipa medicală sosită între timp nu a putut face altceva decât că constate decesul şi că se instalase rigiditatea cadaverică.
Din verificări a reieşit că este vorba despre Ion A., de 60 de ani, din localitate, a cărui dispariţie fusese sesizată de familie cu o seară înainte. Potrivit oamenilor legii, miercuri după-amiază sexagenarul a plecat la Focul lui Sumedru şi nu s-a mai întors, motiv pentru care aparţinătorii au anunţat poliţia.
Pe trupul fără viaţă nu au fost evidenţiate urme de violenţă, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cauza morţii va fi stabilită după efectuarea autopsiei medico-legale.