Tragedie fără margini. El este băiatul ucis la tăierea porcului.
Un băiat în vârstă de 14 ani din Vaslui a murit, astazi, după ce a fost înjughiat de tatăl său, în zona inghinală, bărbatul fiind găsit de poliţişti în stare avansată de ebrietate.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a transmis că poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că în localitatea Ivăneşti, comuna Pădureni, un băiat de 14 ani ar fi suferit o plagă în zona inghinală, posibil înjunghiată, provocată de tatăl său.
În momentul în care echipajele medicale au ajuns la faţa locului băiatul se afla în stop cardio-respirator, fiind începute manevrele de resuscitare. De asemenea, în zona respectivă ajuns şi elicopterul SMURD pentru a-l transporta mai repede victima la spital, dacă şi-ar fi revenit. În ciuda eforturilor depuse de medici băiatul nu a mai putut fi salvat, decesul fiind constatat la locul agresiunii.
„Prezumtivul autor, un bărbat, de 46 de ani, este în stare avansată de ebrietate şi se află în custodia poliţiştilor. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat şi dispunerea măsurilor legale. Întrucât în cauză există suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a transmis IPJ Vaslui.
(Sursa: Dobrogea TV)