Traficanții care vând droguri în Argeș, călcați de mascați.
La data de 3 aprilie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au efectuat 4 percheziții domiciliare în județul Argeș și municipiul București, în trei cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate în cele trei dosare penale, a reieșit faptul că, în perioada 2023 – martie 2024, patru persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc), cristal (3-CMC, drog de mare risc) și alphaPHip (substanță psihoactivă), către consumatori din județul Argeș și municipiul București.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate substanță cristalină de culoare albă, susceptibilă a fi droguri de mare risc, ustensile utilizate la porționarea și consumul drogurilor, telefoane mobile și sume de bani în lei.
Audierile s-au desfășurat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.