O femeie din Cetăţeni a fost trimisă în judecată pentru trafic de droguri, iar instanţa a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Liliana Văcaru, de 48 de ani, care a scăpat cu o pedeapsă uşoară întrucât a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Tot doi ani este şi termenul de supraveghere stabilit de judecători, timp în care împricinata trebuie să respecte mai multe măsuri şi obligaţii. De asemenea, judecătorul a mai decis ca, în perioada de supraveghere, Liliana Văcaru să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, fie la ADP Câmpulung, fie în cadrul Primăriei Cetăţeni.
Vă reamintim că, în august, Poliţia Câmpulung şi secţiile rurale arondate au efectuat 13 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane din Câmpulung, Rucăr, Mioarele, Boteni, Cetăţeni şi Stoeneşti bănuite de infracţiuni economice, care, începând din iunie 2015, au produs artizanal ţigarete pe care ulterior le-au comercializat. În timpul percheziţiilor făcute acasă la Liliana Văcaru, poliţiştii au ajuns şi prin grădina femeii, unde au avut parte de o surpriză: printre legume şi zarzavaturi, femeia „plantase” şi… 32 de ghivece cu canabis. Plantele deja ajunseseră la maturitate şi erau taman bune de plasat pe piaţa drogurilor.
Femeia şi complicele său, Emanuel Claudiu Chircioagă, de 33 de ani, din Câmpulung, care procurase seminţele de canabis, au ajuns în arest. Aşa cum am precizat, Liliana a fost condamnată cu suspendare, iar Chircioagă a rămas în puşcărie.
Val. NICOLAU