
Astăzi, 26 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Ilfov și în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Canabis și cocaină, vândute pe parcursul anului 2025
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, două persoane ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct, diferite cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 250 și 900 de lei. Substanțele interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
Audieri la sediul DIICOT Pitești
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.
Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Precizări legale
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.







































